money.ro
🔔 Alerte
Piețe financiaremoney.ro

Ce metode de reducere a costurilor propun directorii HR

Publicat la 03.11.2009, 22:00:00

Distribuie:WhatsAppFacebookX
Ce metode de reducere a costurilor propun directorii HR
Urmărește money.ro pe Google News

Unul din trei directori de resurse umane consideră că modificarea sistemului de compensaţii şi beneficii reprezintă una dintre cele mai eficiente măsuri pentru a minimiza costurile în contextul economic actual. În acelaşi timp, 26% dintre specialiştii de HR cred că suspendarea proiectelor de tip training sau team building reprezintă una dintre cele mai bune modalităţi de a controla costurile în companie. Cornelia Popa, senior HR consultant al Perspective Group, spune că peste 63% dintre managerii de resurse umane participanţi la studiu sunt de părere că eficientizarea costurilor necesită o atenţie sporită mai ales în vreme de criză. “Eficientizarea nu trebuie echivalată automat cu eliminarea totală a unor acţiuni sau activităţi, din lipsa bugetelor. Managerii de HR recomandă ca acolo unde se poate, activităţile să fie desfăşurate eventual la un interval mai mare sau prin intermediul unor soluţii alternative, mai puţin costisitoare faţă de ce s-a aplicat până la momentul actual”, spune Cornelia Popa.

Externalizarea anumitor activităţi reprezintă o altă soluţie care ar putea eficientiza atât costurile, cât şi modul de derulare a proceselor, sunt de părere managerii de HR. Aceştia propun externalizarea seviciilor de consultanţă HR, proiectele de recrutare pentru posturile-cheie, programele de evaluare şi serviciile de payroll (calcul salarial).

Potrivit specialiştilor în resurse umane, recrutarea pentru poziţiile-cheie rămâne la fel de dificilă în 2009, angajaţii performanţi sunt greu de găsit, iar prin externalizare acestor proiecte, compania câştigă timp, bani şi poate avea acces rapid la resursele necesare.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește pe Google NewsAdaugă ca sursă preferată

Articole înrudite