Raportul pensie / salariu din sistemul de pensii de stat ,adică rata de înlocuire, este prognozat să se injumătățească în cel mai bun caz, în toate scenariile si pentru toți romanii, la orizontul anului 2056, potrivit unui raport publicat in 2018 de Comisia Europeană.
“Pensiile private ar trebui consolidate, pentru ca ele sa poata compensa aceasta reducere asteptata a standardului de viata a cetatenilor Romaniei ", a spus n Matti Leppala, reprezemtant PensionsEurope, la FIAR 2018, eveniment organizat de Xprimm. La rândul său, Radu Crăciun, noul preşedinte al Asociaţiei pentru Pensii Administrate Privat din România (APAPR) a venit cu o prezentarea care arată că pensia privată şi pensia de stat au fost gândite pentru a fi complementare şi că evoluţşia demografică în scădere este un argument solid pentru a sprijini sistemul de pensii private. Declaraţiile au avut loc în contextul în care autorităţile discută reducere drastică a contribuţieii la pilonul II, de pensii private şi reformarea sistemului în sensul sprijinirii pilonul I, de stat. mai multe, pe capital.roCe ne așteaptă la PENSIE e cumplit: statul nu va mai da fi NICI un sfert din ultimul salariu!
Publicat la 17.05.2018, 04:29:09
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
Ce urmărim săptămâna viitoare: INS publică estimarea PIB T2 2026 (estimare flash) și Eurostat - flash CPI Eurozonă, august 2026
Piețe financiare
