Ce n‑aduce anul...

Harta astrologică euroatlantică, ca să zic așa, adică (îi lăsăm deocamdată deoparte pe mayași sau chinezi), e plină de previziuni catastrofale în 2013. Dacă ai scăpat de 2012, ceea ce în momentul redactării acestui text este încă o ipoteză de lucru, dai de Pluto în Capricorn și Uranus în Berbec, de treci codrul de aramă. În traducere: Pluto, semnul morții, ne obligă la săvârșirea unui travaliu interior, la capătul căruia ni se vor schimba felul obișnuit de a fi, raportul cu munca și banii. Ne cad toate falsele veșminte, ni se năruiește orice umbră de poleială sau tencuială. Se clatină și structura de rezistență. Pentru că Pluto vine în 2013 călare pe toate simbolurile morții. Isus Cristos, al treisprezecelea oaspete al cinei de taină, a fost trădat și crucificat. A treisprezecea literă din alfabetul ebraic, „mem“, înseamnă moartea. A treisprezecea carte din Tarot, numită „Arcana fără nume“, înfățișează un schelet în cârje, ceea ce în traducere forțată e moartea în persoană.

Dacă‑ar fi doar Pluto, spun astrologii, treacă‑meargă. Dar mai vine și Uranus, simbolul cerului, al fulgerelor și tunetelor, al marilor transformări subite. El se așterne în Berbec, așa cum Pluto a făcut‑o în Capricorn. Asta ar însemna o undă de șoc suplimentară, după pălitura de osândă. Cine scapă de măciuca plutonică o încasează de la ciocanul uranic.

Dar știți cum sunt astrologii, spre deosebire de politicieni, jurnaliști sau chirurgi: dacă pot să spună și ceva de bine, spun, dacă din praful și pulberea stelelor mai rămâne o fărâmă infimă de speranță, atunci înseamnă că mai ai zile. Dacă Pluto ne schimbă subit valorile și obiceiurile, înseamnă că scăpăm de criză și de angoasa de până acum? Nimic nu este pierdut, încă nimic câștigat, „Jeana se transformă, Jeana nu e moartă“, cum s‑ar spune în vulgata neolatină a orientului foarte apropiat.

Acestea fiind zise, având baza filosofic‑astrală a demersului nostru futurologic, să trecem la așa‑zisele „intuiții educate“ de care suferă toți autorii acestei reviste atunci când sunt chesționați despre anul 2013. În România e deja atât de rău, încât orice nouă transformare posibilă în mijlocul jocului de la poalele vulcanului devine o formă de progres. În definitiv, Pluto n‑ar schimba la noi, anul ce vine, decât depresia și depresiunea.

În lumea largă, lucrurile stau mai prost. Rusia redevine foarte importantă în ochii lui Putin. O nouă politică natalistă și antioccidentală, inflamarea mușchiului ideologic euroasiatic și a neuronului diferențialist pot să transforme un invalid într‑o turbină, fie și de unică folosință. Cu ochii pe ruși, adică, anul ce vine, dar nu doar dând din gură și băgând bețe prin gard degeaba, ci făcând și eforturi de înțelegere. China e și ea nervoasă, dar de pe cai mari. Conexiunile ei economice și financiare globale, îmbrățișarea strânsă (cine e înecatul?) cu America și miliardul de locuitori care încă n‑au făcut pasul dinspre orezărie spre portavion, tren rapid sau aeroportul interastral din Beijing, codamnă la răspundere maximă. În ce ne privește, ar trebui să‑l reinventăm pe Milescu Spătaru și, delegat de noi, nu de țarul Rusiei, să‑l trimitem la curtea chitailor (chinezilor), pentru negoț și prietenie și bună amintire.

Europa. Rămâne scuturată de criză economică și de identitate, dar nu va mai avea răbdare cu derapajele Bucureștiului. În sensul în care ne lasă în plata noastră. Fără bani, fără Schengen etc. Orice despărțire de Europa „prin noi înșine“ ar echivala nu cu o crimă, ci cu o gafă de proporții istorice.

America, America. Ne stă aproape. Ce‑ar fi să ne apropiem și noi mai mult de dânsa, chiar terminând drumul pe care cele 1.000 de automobile Ford construite zilnic la Craiova ar putea să ajungă pe piața mondială? Mai bine să zbârnâie Fordul în câmpia Olteniei, decât să roiască rachetele până la Deveselu, fără retur. În ce ne privește, ar fi recomandabil să facem pace între două sau mai multe dobitoace. Pe patul de moarte, marele mitropolit ortodox Andrei Șaguna, creator de școli, biserici și proiecte europene consensuale între prieteni și dușmani, a mai apucat să spună: „Nu vă mai sfădiți!“