Celebrul maratonist român Paul Dicu a oferit lista lucrurilor neapărat necesare pentru casă și mașina, scrie adevărul.ro
„Este clar că nu suntem obișnuiți cu astfel de evenimente, deși ele nu sunt chiar noutăți, mai ales sunt luni când nu ar trebui să ne mai surprindă. Suntem nepregătiți pentru că ne-am obișnuit să ne bazăm pe internet, pe curentul electric, pe gazul furnizat non stop, însă uite că mai sunt și situații când trebuie să ne descurcăm fără. La țară, oamenii mai au lămpi, chibrit, lanterne, dar noi, la oraș, nu avem așa ceva", spune Paul Dicu.
Sportivul spune că sunt lucruri care ar trebui să fie pe primul loc în caz de nevoie și care, cu siguranță, ne-ar fi de un real folos.
„Trebuie să avem un săculeț, un rucsac în care ținem baterii (pe care le verificăm periodic), provizii uscate, cum ar fi pesmeți sau biscuiți cu termen de valabilitate mare, recipiente de apă, pansamente, o trusă medicală, un cuțit, un ghem de sfoară, un schimb de haine groase", spune Paul Dicu.






