Ce țară vrea să medieze conflictul atomic cu Iranul

Cu un an în urmă, Turcia a găzduit la Istanbul astfel de tratative dar rezultatul nu a fost satisfăcător, dimpotrivă, a dus la o nouă confruntare între cele două tabere. Între timp, o reluare a eforturilor diplomatice pare posibilă.

Înaintea reuniunii la vârf de la Seul, preşedintele SUA, Barack Obama, a a vut o întâlnire bilaterală cu premierul turc, Recep Tayyip Erdogan. Referitor la programul atomic iranian, şeful casei Albe a declarat că " mai există o fereastră de timp pentru a se rezolva conflictul pe cale diplomatică, dar această fereastră se închide treptat."
Günter Seufert, expert în probleme turceşti în cadrul Fundaţiei Ştinţă şi Politică de la Berlin, apreciază că Turcia se confruntă cu o mare dilemă când e vorba de relaţiile sale cu Iranul. De la venirea la putere a formaţiunii AKP, în 2003, Turcia a tot încercat să rezolve conflictele regionale la nivel regional. "Aşa a fost când a fost atacat Saddam Hussein, aşa a fost în cazul războiului civil din Libia, la fel în Siria, la început. Toate aceste eforturi nu dau însă rezultat, se ajunge la confruntare şi Turcia se alătură în final occidentului, negociind cu SUA şi NATO." Seufert consideră că Erdogan acţionează la fel şi în cazul crizei atomice iraniene, care se tot agravează şi evoluează spre un război. "În felul acesta, Erdogan, care se implică pentru o soluţie diplomatică, vrea să facă faţă şi presiunilor sporite făcute de SUA."

În conflictul atomic cu Iranul, Turcia joacă un rol special fiindcă nu s-a alăturat ultimei runde de sancţiuni decise de SUA şi UE. Sancţiunile prevăd inclusiv o stopare a importurilor de petrol iranian. Turcia importă o treime din necesarul său de petrol şi o cincime din necesarul de gaz din Iran. Ministrul turc al Energiei, Taner Yildiz, a explicat recent că ţării sale îi este imposibil să stopeze importurile din Iran înainte de a fi găsit noi furnizori.

Volumul schimburilor comerciale între Turcia şi Iran s-a dublat în ultimii cinci ani, ajungând la 10 miliarde de dolari, iar ambele părţi se aşteaptă să crească până la 30 de miliarde. Arif Keskin, membru al Centrului turc pentru relaţii internaţionale şi studii strategice de la Ankara, a explicat că acesta este motivul pentru care Turcia se opune sancţiunilor unilaterale impuse Iranului de SUA şi UE. Aceasta atitudine s-ar putea însă schimba dacă economia Turciei ar avea de suferit de pe urma unor eventuale măsuri punitive ale partenerilor transatlantici. În prezent însă Ankara nu se aşteaptă la astfel de acţiuni.

Optimismul Turciei este şi întemeiat în această privinţă. După cum arată Jügen Seufert, "şi în SUA se ştie că este nevoie de Turcia în întreg Orientul Mijlociu. De aceea, presiunile făcute asupra Ankarei se menţin în limite suportabile. Nu cred că SUA vor sili Turcia să participe la sancţiunile împotriva Iranului, fiindcă au nevoie de o Turcie prosperă şi puternică. O acţiune occidentală concertată, de exemplu în cazul Siriei, este exclusă fără participarea Turciei, iar de Turcia este nevoie în calitate de contrapondere la Iran şi Irak."

Totuşi, potrivit aceluiaşi Seufert, nici strânsele legături comerciale cu Turcia şi nici insistentele eforturi diplomatice ale Ankarei şi ale occidentului nu vor determina Teheranul să cedeze în disputa atomică. Cu referire la scutul antirachetă pe care alianţa NATO îl instalează în Turcia, expertul a conchis: "Acesta este deja răspunsul vestului la previzibila capacitate nucleară a Iranului."