money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Ce presupune votul uninominal

Publicat la 30.11.2008, 06:55:15

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Ce presupune votul uninominal


La votul de astăzi, alegătorii trebuie să se prezinte cu buletinul, singurul act care dovedeşte că au domiciliul în zona arondată secţiei de votare. După consultarea datelor, membrii comisiei îi inmânează alegătorului două buletine, unul pentru senatori, celălalt pentru deputaţi, şi îi cere să semneze în registrul electoral.

Buletinele au mai multe patrulatere în care sunt trecute numele candidaţilor şi sigla partidului. Votul este luat în calcul doar dacă ştampila este aplicată o singură dată, în interiorul unui patrulater.

Cei care vor încerca să voteze prin folosirea unui act fals sau expirat, riscă până la 7 ani de închisoare, iar cei care votează de mai multe ori pot face pînă la 5 ani de detenţie. O pedeapsă de 7 ani de închisoare va fi aplicată şi pentru cei care îşi iau drept amintire ştampilele sau buletinele de vot.

Dacă într-un colegiu electoral se produc fraude, Biroul Electoral Central poate decide repetarea alegerilor în acel colegiu. Alegerile se repetă în cel mult zece zile. Asta însemană că va fi stopat întregul proces electoral timp de o săptămână.

Lipsa rezultatelor alegerilor dintr-un colegiu va face imposibilă calcularea pragului electoral la nivel naţional şi deci nu vor putea fi stabilite partidele care au depăşit acest prag şi care astfel au dreptul să primească mandate pentru candidaţii lor.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite