Persoanele care doresc să își construiască o casă, vor avea nevoie de o serie de documente importante. Să aflăm deci ce
preț au autorizația de construire și certificatul de urbanism în 2021.
Pentru a începe lucrările la o construcție, în primă fază se depune o cerere pentru emiterea certificatului de urbanism pentru obținerea actului de autorizație pentru construire.
Certificatul de urbanism poate fi cerut de persoane fizice dar și juridice, iar prețurile diferă, în funcție de mediul urban, rural, dar și de mărimea terenului.
Ce preț au autorizația de construire și certificatul de urbanism în 2021
Taxa pentru certificatul de urbanism, în mediul urban, e egală cu sumele stabilite în tabelul de mai jos, pe când
taxa pentru eliberarea certificatului pentru zona rurală e egală cu 50% din taxa stabilită la alineatul 1.
De asemenea, taxa pentru prelungirea certificatului este egală cu 30% din cuantumul taxei pentru eliberarea autorizației inițiale.
În ceea ce privește taxa pentru avizarea
certificatului de către comisia de urbanism și amenajarea teritoriului, aceasta se stabilește de consiliul local de până la 15 lei.
Totodată, taxa pentru eliberarea unei autorizații de construire pentru o clădire rezidențailă sau aneză e egală cu 0,5% din valoarea lucrărilor de construcții, arată noul
Cod Fiscal.

În ceea ce privește situațiile în care certificatul de urbanism poate fi emis, persoana în cauză trebuie să știe următoarele. Conform legiuitorului, certificatul de urbanism se emite pentru următoarele situații:
- în vederea concesionării de terenuri, potrivit legii;
- în vederea adjudecării prin licitaţie a proiectării lucrărilor publice în faza de “Studiu de fezabilitate”, potrivit legii;
- pentru cereri în justiţie şi operaţiuni notariale privind circulaţia imobiliară, atunci când operaţiunile respective au ca obiect împărţeli ori comasări de parcele solicitate în scopul realizării de lucrări de construcţii, precum şi constituirea unei servituţi de trecere cu privire la un imobil.
De menționat este faptul că, certificatul de urbanism e actul de informare prin care autoritățile prevăzute la articolul 4 din Legea cu numărul 50/1991.
Totuși, certificatul de urbanism nu oferă dreptul de a executa lucrări de construcții, ci doar următoarele:
- fac cunoscute solicitantului informaţiile privind regimul juridic, economic şi tehnic al terenurilor şi construcţiilor existente la data solicitării, în conformitate cu prevederile planurilor urbanistice şi ale regulamentelor aferente acestora ori ale planurilor de amenajare a teritoriului, după caz, avizate şi aprobate potrivit legii;
- stabilesc cerinţele urbanistice care urmează să fie îndeplinite în funcţie de specificul amplasamentului;
- stabilesc lista cuprinzând avizele/acordurile necesare în vederea autorizării;
- încunoştinţează investitorul/solicitantul cu privire la obligaţia de a contacta autoritatea competentă pentru protecţia mediului, în scopul obţinerii punctului de vedere şi, după caz, al actului administrativ al acesteia, necesare în vederea autorizării.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.