Un preţ cu 140.000 de euro mai mare decât în ianuarie 2010 este afişat pentru o vilă nouă cu 7 camere din Băneasa. Construită în 2008 şi cu o suprafaţă utilă de 353 mp, preţul cerut pentru acest imobil a ajuns în prezent la 900.000 de euro pentru că, între timp, actualii proprietari i-au adus îmbunătăţiri şi au reamenajat-o.
Preţul cerut al unui apartament de tip penthouse din zona Eminescu a crescut de la 210.000 euro la 350.000 euro în primul trimestru al acestui an. Apartamentul se află intr-un imobil construit anul trecut, are patru camere şi o suprafaţă utilă de 140 mp. Preţul este negociabil, iar viitorul proprietar va primi şi un loc în parcarea subterană a imobilului. Apartamentul face parte dintr-un ansamblu rezidenţial care are paza asigurată.
În centrul istoric al Bucureştiului, în luna martie, un proprietar a crescut preţul unui imobil cu 9 camere la 145.000 euro, deşi în perioada decembrie 2009 - februarie 2010, pentru aceeaşi proprietate era dispus să negocieze începând de la 135.000 euro. Imobilul are o suprafaţă utilă de 663 mp şi un teren de 230 mp, necesită reparaţii.
Zona este un element important în stabilirea preţului unei proprietăţi. Este atuul unei case cu 3 camere şi cu o suprafaţă utilă de 125 mp în apropiere de Piaţa Victoriei. Preţul acestui imobil a crescut cu aproape 20% în ultima lună. Dacă din decembrie 2009 până la mijlocul lui martie 2010, preţul cerut de proprietar pentru acest imobil era de 360.000 euro, în prezent, acesta începe negocierea de la 430.000 de euro.



