Comisia Europeană propune, în plină criză a petrolului între Rusia şi Belarus, un plan amplu de acţiune pentru a diminua dependenţa UE de Moscova, a reduce emisiile de gaze cu efect de seră şi a stimula concurenţa pe pieţele de gaz şi electricitate.

Preşedintele Comisiei Europene Jose Manuel Durao Barroso, comisarul pentru energie Andris Piebalgs şi comisarul pentru mediu Stavros Dimas vor susţine o conferinţă de presă la ora 13.30, ora României, urmată de o conferinţă a comisarului pentru concurenţă Neelie Kroes, la ora 14.30, centrată tot pe energie.

Politica energetică a Uniunii trebuie să stimuleze "lupta împotriva schimbării climatice, susţinerea creşterii economice şi limitarea vulnerabilităţii externe a UE în ceea ce priveşte importurile de hidrocarburi", a anunţat executivul european într-o versiune provizorie a acestui plan.

"Timpul pentru o energie sigură şi ieftină a trecut" şi trebuie iniţiată "o nouă revoluţie industrială" pentru ca UE să devină "o economie" eficientă din punct de vedere energetic şi cu emisii reduse de dioxid de carbon.

Comisia Europeană a stabilit definirea unei politici energetice comune ca fiind una dintre priorităţile sale, în contexul creşterii preţului hidrocarburilor şi nesiguranţei aprovizionării cu gaz rusesc manifestate în ultimele luni.

Membrii CE mai aveau de tranşat, în ultimele zile de dinaintea prezentării planului, o serie de probleme în special în legătură cu procentul reducerii emisiei de gaze cu efect de seră în UE până în 2020, în contextul în care Protocolul de la Kyoto va expira în 2012. Comisarul pentru mediu Stavros Dimas cerea o reducere cu 30 la sută faţă de anul de referinţă 1990, în timp ce comisarul pentru industrie Guenter Verheugen propunea o scădere cu 15 la sută.

Oamenii de ştiinţă susţin că emisiile de gaze din lume trebuie reduse cu cel puţin 50 la sută până în anul 2050, pentru a limita încălzirea globală la două grade în acest interval. Ţările dezvoltate trebuie să îşi reducă emisiile cu cinci la sută în 2012, faţă de 1990, iar ţările membre UE cu opt la sută.

Comisia Europeană va pleda pentru o dezvoltare a energiilor regenerabile - energia eoliană, solară, biocarburanţii - pentru a reduce emisiile de gaze în UE şi pentru a consolida independenţa energetică a Uniunii. Executivul ar putea propune miercuri ca acest tip de energie să acopere până la 20 la sută din consumul total până în 2020, faţă de numai şapte la sută în prezent.

Comisia va susţine, indirect, şi energia nucleară, un subiect de dezbatere pentru europeni, ţinând cont de avantajele în materie de costuri, de emisie de dioxid de carbon şi de independenţă. CE admite că este dreptul fiecărui stat membru să decidă dacă va recurge sau nu la acest tip de energie, dar avertizează că este esenţial ca o eventuală reducere a nivelului producţiei nucleare în Europa să fie compensată prin introducerea de noi surse energetice care să emită un nivel scăzut de gaze de seră. Energia nucleară reprezintă, în prezent, 30 la sută din producţia electrică a UE.

CE va încerca şi să dezvolte concurenţa pe pieţele de energie europene, promovând o separare a activităţilor de producţie şi de gestionare a reţelei de distribuţie. Bruxelles-ul va prezenta două opţiuni: fie o separare totală între producători şi distribuitori, aşa cum există deja în 12 state din UE, fie crearea unui operator independent pentru gestionarea a reţelei, al cărui proprietar poate să rămână producătorul.


Sursa: NewsIn