La cinci ani după începerea lucrărilor pe autostrada Bucureşti-Moara Vlăsiei-Ploieşti, deschiderea acesteia circulaţiei la jumătatea lunii mai depinde de îndeplinirea unei sumedenii de condiţionalităţi. Prezent la finele săptămânii trecute pe autostradă ministrul Transporturilor, Alexandru Nazare a afirmat că deschiderea circulaţiei va avea loc la 15 mai. După cum afirmă însă specialişti din proiect, lucrările vor putea fi încheiate dacă nu va ploua prea mult, dacă temperatura aerului va creşte cât de repede peste 10 grade Celsius, dacă se va în două schimburi.

 

Termenul de 15 mai e al treilea dat de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) constructorilor pentru terminare. Iniţial segmentul Moara Vlăsiei Ploieşti, început în martie 2007, trebuia încheiat în 2010, apoi termenul s-a mutat la finele anului trecut, moment la care premierul Emil Boc spunea că lucrările vor fi încheiate în martie, cel mult aprilie, această lună fiind de "rezervă".

 

Balastul încă lipseşte la jumătatea autostrăzii

 

Vizita de ieri a reporterilor România Liberă pe şantierul autostrăzii arată că mai sunt multe de făcut.  Citeste mai mult pe Romania Libera