Gândul: Ialomiţianu despre angajaţii MFP: S-au obişnuit cu bani mulţi
După ce a parăsit sediul Ministerului de Finante ministrul Gheorghe Ialomiţianu a intervenit in direct într-o emisiune TV unde a declarat că angajaţii institutiei nu pot beneficia de stimulente cât timp în tară "închid primarii şi şcoli."
Ministrul Ialomiţianu a declarat că "nu mi se pare corect ca doctorii sau profesorii să aibe salarii mai mici decât cei din ministerul meu. S-au obişnuit cu bani mulţi şi dacă aceştia nu mai vin evident că sunt supăraţi. Când este vorba de rezultate, liderii de sindicat schimbă discuţia. Ministerul de Finanţe nu poate să acorde stimulente la toată lumea atâta timp cât sunt primării sau şcoli care se închid."
EVZ: Ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, a declarat la emisiunea "Naşul" că angajaţii instituţiei nu pot beneficia de stimulente atâta timp cât se închid primării sau şcoli. Totodată, el a precizat că aceste sporuri pot fi acordate numai dacă se realizează performanţe. Ministrul a părăsit în jurul orei 21:55 sediul Ministerului Finanţelor Publice. La ieşire el a adăugat că aşteaptă performanţă în Ministerul Finanţelor.
Tot Evenimentul zilei scrie despre stimulentele bugetarilor „colectori” care ar putea fi incluse în salariul de bază. Angajaţii din finanţe care se ocupă de colectarea de venituri la bugetul de stat ar putea primi în plus la salariu o sumă egală cu valoarea medie a stimulentelor acordate în 2009, potrivit unui amendament acceptat în parlament.
Adevărul: "Ministrul este în cabinet. Probabil joacă solitare", ne-a declarat o femeie din mulţimea adunată în faţa biroului ministrului Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, înainte ca acesta să iasă cu ajutorul SPP-ului. La doi paşi distanţă de interlocutoare, câţiva SPP-işti priveau lung uşa gata să intervină dacă mulţimea furioasă s-ar repezi înăuntru. Protestatarii, 80% femei, au ocupat întregul etaj pe care se află cabinetul ministrului si multe persoane s-au aşezat pe jos cu sticla de apă lângă prevestind o noapte lungă.
Jurnaliştii de la România liberă se întreabă unde e adevărul în războiul stimulentelor. Mii de angajaţi ai Ministerului de Finanţe au întrerupt ieri activitatea din cauza tăierii stimulentelor. Până acum două luni, bonusurile primite de funcţionari le-au rotunjit veniturile, în unele cazuri, până la de trei ori salariul de bază. Orice încercare a şefului Fiscului, Sorin Blejnar, de a comunica ieri cu protestatarii nu a avut sorţi de izbândă, chiar dacă pentru a se impune acesta s-a suit pe un scaun în mijlocul lor. Apelul la „decenţă" al lui Blejnar a fost primit cu huiduieli, iar protestatarii au scandat: „Salarii decente". Potrivit şefului Fiscului, stimulentele lunare acordate anul trecut angajaţilor din Finanţe au reprezentat aproximativ 1,5 salarii de bază, fiind o formulă de plată perpetuată de 15-20 de ani.

