Orban a mai spus că PNL îşi menţine poziţia faţă de pensiile speciale şi chiar este luată în calcul posibilitatea convocării unei sesiuni parlamentare extraordinare pentru desfiinţarea acestora, cu excepția militarilor. De asemenea, premierul spune că rămâne fidel ideii de a nu se putea cumula pensia cu salariul la stat. În ceea ce privește dublarea alocațiilor pentru copii, forțată de PSD, premierul este clar: nu sunt bani la buget!
„Se știa, din cauza faptului că au fost zile libere, că există - nici măcar nu poţi să-i spui o întârziere, o decalare a termenului de plată a pensiilor. Pensiile vor fi plătite, cu o decalare de 3-4 zile, care s-a datorat faptului că au existat zile libere şi că practic, astăzi este prima zi lucrătore”, a spus premierul Ludovic Orban, luni seară, la Digi 24.
Poșta Română a anunțat, luni, că în luna ianuarie 2020 distribuirea pensiilor se va decala, deoarece banii pentru drepturile sociale ajung în conturile Poştei Române începând cu 7 ianuarie. Compania a precizat că acest lucru se întâmplă la fiecare început de an.
„Atâtea fake-news-uri am văzut pe tema pensiilor, în fiecare zi, fără să aibă nicio sursă, pur și simplu numai pentru a menţine o dezbatere pe Legea pensiilor”, a comentat premierul Ludovic Orban. „Noi am prevăzut în Legea bugetului de stat banii necesari pentru aplicarea Legii pensiilor, ca să fie limpezi toate lucrurile pe tema asta”, a punctat premierul.
El a mai spus că liberalii nu și-au schimbat poziția cu privire la eliminarea pensiilor speciale şi iau în calcul convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului pentru votarea proiectului lor de lege, care a trecut de Comisia de muncă. Legea prevede desfiinţarea pensiilor speciale, mai puţin a celor pentru cadrele militare, a reamintit Ludovic Orban.
Guvernul a suspendat plata pensiilor speciale pentru primari pe 2020 printr-o ordonanță de urgență adoptată luni. „Poziția noastră a fost întotdeauna clară: susținem plata pensiilor bazată pe principiul contributivității, evident, cu excepția celor acordate cadrelor militare”, a spus Orban.
„Dublarea alocațiilor pentru copii nu are practic susținere bugetară, am spus-o din capul locului”, a declarat premierul Ludovic Orban la Digi24. „Noi ne dorim creșterea alocațiilor pentru copii”, a adăugat el. „De altfel, noi am asigurat în martie 2019 creșterea alocațiilor pentru copii la legea bugetului de stat. De ce am cerut o majorare atât de mare atunci, aproape dublarea? Pentru că PSD timp de aproape patru ani de zile nu a modificat alocațiile pentru copii, perioadă în care a existat creștere economică și a existat o rată a inflației, destul de mare. Pentru a compensa pierderea puterii de cumpărare, ca urmare a inflației în cei patru ani de zile și de a beneficia de creșterea economică. Noi am avut o fundamentare la momentul respectiv, am și spus din ce bani trebuie asigurată finanțarea acestei creșteri de alocații. PSD a venit populist și a spus: mai dublăm o dată, tot în 2019, fără niciun fel de sursă bugetară și fără niciun fel de motivație. Pur și simplu, că așa au vrut mușchii lor”, a explicat Ludovic Orban, reamintind că tot printr-un proiect liberal alocațiile vor fi



