“Piaţa va fi marcată anul acesta de amânarea planurilor de extindere a marilor reţele de clinici, dar şi de un uşor avânt venit din partea reţelelor mici, care se vor concentra, în principal, pe deschiderea de locaţii pentru diagnostic imagistic de înaltă performanţă”, a precizat Alin Pătraşcu, director executiv Medicare Technics.
Compania este furnizor de soluţii integrate pentru proiecte medicale publice şi private şi lider pe piaţa de echipamente medicale. În cadrul pieţei de echipamente medicale, sectorul privat este aşteptat să rămână la 75 mil. euro.
Referitor la segmentul public, este prognozată o reducere a valorii investiţiilor cu 5%.
Pătraşcu apreciază că piaţa de servicii medicale private se va menţine anul acesta la 350 mil. euro, valoarea de anul trecut, piaţa manifestând o creştere numai în lei.
Medicare a înregistrat o cifră de afaceri de 3,4 mil. euro în primul semestru al anului, în creştere cu 24% faţă de perioada similară a anului trecut, însă pe întreg anul 2009 se aşteaptă la o cifră de afaceri de 17 mil. euro, pe baza proiectelor aflate în derulare şi care urmează să se finalizeze în al doilea semestru. Cifra de afaceri estimată pentru acest an marchează o creştere de 12% faţă de anul precedent. Compania vizează în 2009 o majorare a cotei de piaţă la 15%, după ce anul trecut deţinea 14% din piaţa de echipamente medicale. Pe segmentul privat, cota de piaţă a Medicare a fost de 20%.
“Avem planificate mai multe proiecte, a căror dezvoltare va fi accelerată în semestrul al doilea şi care ne vor permite să atingem o cifră de afaceri de 17 mil. euro la sfârşitul anului”, a precizat Alin Pătraşcu.
Segmentul de imagistică şi proiecte medicale la cheie a contribuit cu 69% la valoarea totală a cifrei de afaceri din S1, în timp ce segmentul de Bloc operator şi Sterilizare s-a menţinut constant în semestrul întâi din 2009, având un aport de 27% la cifra de afaceri.
Ce se întâmplă cu piaţa de echipamente medicale, în criză
Publicat la 18.08.2009, 21:00:00
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Din Moldova până în Argentina. Amploarea unei operațiuni globale împotriva traficului de persoane

Actualitate
Bucureștenii respiră cel mai poluat aer din UE! TOP 10 zone unde nivelul poluării a ajuns alarmant

Actualitate
