- o Europă care protejează, deoarece, în contextul mondial actual, pacea înseamnă putere;
- o Europă competitivă care investește în tehnologiile viitorului și sprijină cele mai importante atuuri ale noastre: piața unică, industria noastră și moneda noastră comună;
- o Europă echitabilă care susține principiile fundamentale ale egalității, statului de drept și justiției sociale în lumea modernă;
- o Europă durabilă care își asumă o poziție de lider în ceea ce privește dezvoltarea durabilă și combaterea schimbărilor climatice
- și o Europă influentă care urmărește să susțină și să adapteze la provocările prezentului sistemul bazat pe norme, care ne-a fost util atât de mult timp.
EuropaCristian Matache
Ce se va întâmpla de fapt joi la SUMMIT-ul de la Sibiu
Publicat la 07.05.2019, 13:20:18
Liderii Uniunii vor discuta despre provocările și prioritățile UE în perspectiva următorilor ani. Agenda actuală a fost convenită în iunie 2014 de Consiliul European și a fost transpusă în cele 10 priorități politice ale Comisiei Juncker. După cinci ani, eforturile de punere în aplicare a acestor priorități s-au materializat în rezultate concrete pentru cetățeni, în pofida unor dificultăți neprevăzute, care continuă să reprezinte provocări serioase pentru Uniunea noastră. Plecând de la recomandările de politică privind modul în care Europa își poate modela viitorul prezentate săptămâna trecută, Comisia analizează astăzi realizările din ultimii cinci ani.
Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat: „În momentul preluării mandatului, spuneam că este ultima noastră șansă de a le arăta europenilor că Uniunea acționează pentru ei. În ultimii cinci ani am lucrat necontenit pentru a onora promisiunile pe care le-am făcut. În unele domenii, cred că am depășit așteptările, însă în altele, este posibil ca acestea să nu fi fost atinse. Am convingerea însă că am acționat întotdeauna în domeniile în care miza a fost cea mai importantă. Acum UE trebuie să privească înainte, să învețe din experiența trecutului și să valorifice reușitele. Trebuie să dăm dovadă de și mai multă ambiție și să ne axăm și mai mult decât până acum pe ceea ce contează.”
Cele 10 priorități ale Comisiei Juncker s-au axat pe aspectele care contează cel mai mult pentru europeni: revigorarea pieței locurilor de muncă, relansarea creșterii economice și a investițiilor, consolidarea echității sociale, gestionarea migrației, reducerea amenințărilor la adresa securității, deblocarea potențialului tranziției digitale și energetice, consolidarea rolului UE pe scena internațională și sporirea transparenței și a legitimității democratice.
Până în vara anului 2018, Comisia Juncker prezentase toate propunerile legislative pe care se angajase să le prezinte la începutul mandatului său. În total, Comisia a formulat 471 de noi propuneri legislative și a preluat alte 44 de propuneri care fuseseră prezentate în cursul mandatelor anterioare ale Comisiei. Dintre acestea, 348 de propuneri au fost adoptate sau aprobate de Parlamentul European și de Consiliu în cursul actualului mandat.
Comisia a publicat astăzi o serie de 20 de fișe informative care demonstrează modul în care UE a reușit să își onoreze angajamentele asumate în 2014 în cadrul agendei strategice a Consiliului European și în cele 10 priorități politice ale Comisiei Juncker.
Perspective
Săptămâna trecută, Comisia Europeană a prezentat o serie de recomandări de politică privind modul în care Europa își poate modela viitorul într-o lume tot mai nesigură și multipolară. Comisia a recomandat ca agenda strategică a UE pentru perioada 2019-2024 să se concentreze asupra a 5 dimensiuni principale:
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.



