money.ro
Actualitatemoney.ro

CE şi BEI au lansat o linie de credit pentru proiecte în energie ale autorităţilor locale

Publicat la 15.12.2009, 14:19:38

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
CE şi BEI au lansat o linie de credit pentru proiecte în energie ale autorităţilor locale
"Consumul de energie din zonele urbane reprezintă 70% din consumul Uniunii Europene, dar potenţialul pentru investiţiile sustenabile în energie rămâne în general nefolosit. Facilitatea European Local Energy Assistance (ELENA) are scopul de a ajuta oraşele şi regiunile să implementeze proiecte viabile în domeniul eficienţei energetice, al surselor de energie regenerabilă şi al transportului urban, pe modelul altor exemple de succes în alte părţi ale Europei", arată comunicatul BEI.

Proiectele vor fi analizate de ingineri şi economişti ai BEI, iar asistenţa tehnică pentru proiecte va fi finanţată prin programul Intelligent Energy Europe II (IEE), în condiţiile în care bugetul stabilit pentru primul an al proiectului este de 15 milioane euro.

"Mai mult de 1.000 de oraşe au semnat Convenţia Primarilor, iar această facilitate poate ajuta la combaterea efectelor crizei financiare la cel mai bun nivel, cel local, contribuind la creştere şi crearea de locuri de muncă", a spus comisarul european pe energie, Andris Piebalgs.

De asemenea, Banca Europeană de Investiţii (BEI) estimează că valoarea împrumuturilor ce vor fi acordate anul acesta pentru proiecte legate de eficienţa energetică se vor ridica la 1 miliard de euro în Uniunea Europeană, conform declaraţiilor preşedintelui insituţiei, Philippe Maystadt.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite