Preşedintele Forumul Civic Românesc, Adrian Iuraşcu a declarat că listarea fondului reprezintă o catastrofă pentru foştii proprietari.
"Este foarte clar că s-a întîrziat voit listarea Fondului pentru ca băieţii deştepţi din această zonă să cumpere acţiuni de pe piaţa gri. Este clar că ceea ce am anticipat de ani de zile, că acest FP nu este o soluţie pentru despăgubire, s-a dovedit că nu e o soluţie. Aţi constatat azi că FP care era estimat la aproape 4 miliarde de euro, a ajuns la două miliarde de euro", a declarat Adrian Iuraşcu, preşedinte Forumul Civic Românesc.
Printre nemulţumiţi se află şi moştenitoarea familiei Mociorniţa
"Eu ca si persoana care încerc să mă înscriu la Fond pentru că sunt bunuri care nu mai pot fi retrocedate în natură, vă spun că din 200.000 de cereri s-au rezolvat 1.400. Văd că mişcarea pe care a făcut-o Guvernul prin care se ia o halcă de procent pentru el însuşi din valoarea Fondului este o imixtiune a statului român în acest proces de retrocedare", a spus omul de afaceri Marie Rose Mociorniţă.
Adrian Iuraşcu a declarat că listarea FP trebuia să se facă în 2007 şi că s-a întârziat în mod voit. 40.000 de dosare sunt blocate, cel puţin până în luna mai, la Autoritatea pentru Restituirea Proprietăţilor.
"Aşteptăm demisia companiei care s-a ocupat de managementul acestui Fond care reprezintă o casatrofă pentru proprietari", a mai spus preşedintele Forumului Civic.
Brokerii spun că vinovaţii trebuie căutaţi în administraţie şi nu la Franklin Templeton
"Nu e vina lui Franklin Templeton. Foştii proprietari au o problemă cu Guvernul României, cu statul român", a spus brokerul Iulian Panait.
"Acest Fond a fost creat în urmă cu ani de zile. Activele aveau alte preţuri atunci", este de părere Mihai Chişu.
Ce spun foştii proprietari despre listarea FP
Publicat la 26.01.2011, 10:19:39
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Investițiile românești din străinătate au atins un record- 1,5 miliarde de euro

Piețe financiare
ROBOR la 3 luni a trecut de 6%, la cel mai mare nivel din ianuarie. Cât cresc ratele și de ce acum
Piețe financiare
Curs BNR valabil 2 octombrie 2026: 1 euro = 5.2777 lei. Leul câștigă ușor teren

Piețe financiare
Bursa explodează în timp ce economia României stagnează. BET a crescut 17% în trimestrul II, dar inflația a rămas cea mai mare din UE
Piețe financiare
