"Avem un pericol, taxa asta s-ar putea întoarce asupra clientelei pentru că nu o vor plăti băncile, o vor pune în comisioane şi o să se reverse asupra clientelei", a spus la The Money Show consilierul guvernatorului BNR Adrian Vasilescu.
Potrivit lui Nicolae Done, partener la KPMG, măsurile propuse în ordonanţa de urgenţă pentru modificarea Codului Fiscal nu fac altceva decât să inhibe libera iniţiativă.
"Dacă citim ceea ce scrie vis-a-vis de condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru ca o activitate să fie considerată o activitate dependentă şi independentă, gândiţi-vă că dacă un prestator de servicii merge la clientul lui să îşi desfăşoare activitatea pentru care a încheiat contractul de prestări, atunci este considerată ca fiind o activitate dependentă", a explicat Nicolae Done, partener KPMG.
Nicolae Done mai spune că ordonanţa de modificare a Codului Fiscal instituie dubla impunere pentru fondurile deschise de investiţii. Astfel, acestea sunt taxate o dată prin impozitarea câştigurilor din investiţii pe pieţele de capital, apoi şi prin impozitarea dividendelor prevăzută în documentul de ordonanţă de urgenţă.
Consultantul fiscal Gabriel Biriş este de părere că noile impozite prevăzute pentru locuinţele deţinute nu stimulează economia.
"Trebuie ţinut cont că în orice ţară piata imobiliară poate fi un motor de relansare ori de susţinere a creşterii economice. Dacă în România se descurajează acest mod, până la urmă este un mod de a-ţi investi economiile în apartamentele pe care le închiriezi. Nu cred că arată o strategie", este de părere consultantul fiscal.
Autorităţile dezleagă un nod şi fac unul mai mare. Prevederea Ordonanţei de Urgenţă de modificare a Codului Fiscal prin care se stabileşte un venit minim anual pentru o persoană ce desfăşoară o activitate independentă lasă loc de interpretări, spun specialiştii prezenţi aseară la emisiunea Business Box. Autorităţile trebuie să specifice clar cum se va aplica aceasta: pe persoană sau pe numărul de activităţi prestate, spun oamenii de afaceri.
În Ordonanţa de Urgenţă de modificare a Codului Fiscal este scris negru pe alb: "Venitul net anual dintr-o activitate independentă stabilit pe baza normei de venit nu poate fi mai mic decât salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, în vigoare la momentul stabilirii normei de venit, înmulţit cu 12". Noul alineat din Codul fiscal lasă însă loc de interpetare.
Delimitarea dintre activităţile dependente şi cele independente este subiectivă şi va lăsa loc de multe abuzuri, crede consultantul fiscal Alexander Milcev.
Ce spun specialiştii despre suprataxarea băncilor şi modificările Codului Fiscal (VIDEO)
Publicat la 22.06.2010, 05:39:28
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
