Ce spune CTP despre racolarea PSD-iștilor: E ca și cum cineva îți trage două perechi de palme
Publicat la 06.09.2020, 05:41:10
Președintele a spus de mai multe ori că nu e de acord cu traseismul politic, dar că nu-i poate spune unui lider de partid pe cine să pună pe liste și pe cine nu.
"Dl Iohannis a spus, a repetat, întrebat fiind „cum e dom’le, cu traseismul, cum e cu cei racolați acum, care vin de la PSD și sunt primiți cu brațele deschise de peneliști în partid - și în poziții în partid, în Palament?” La care dl președinte a spus: „nu sunt de acord cu traseismul, nu sunt de acord, eu am mai spus cu traseismul”. Știți cum vine asta? Ca și cum cineva îți trage două perechi de palme și îți trimite și o flegmă în ochi și tu spui: „nu sunt de acord cu asta”. Exact așa. Este o pereche de palme și un scuipat în imaginea PNL ceea ce se întâmplă.
Când te apuci și iei tot felul de scursuri de la PSD – pentru că ăștia sunt o categorie interesantă, PSD are și el, ca în cercurile Infernului, la PSD sunt unii jos de tot. Scursurile cele mai radioactive ale acestui Cernobîl al politicii românești sunt cele care pleacă acum de la PSD și merg la PNL. Și ele sunt luate și dl Iohannis spune: „nu sunt de acord cu asta”. Păi dacă nu ești de acord, trebuie să faci ceva, pentru că în fața acestei ignominii, acestei rușini strigătoare la cer în raport cu discursurile domniei sale față de grozăviile făcute de PSD, care sunt reale, să vii acum și să spui „nu sunt de acord” și cu asta, basta ar trebui să lase niște urme în percepția morală a cetățenilor. Dar teamă mi-e că n-o să lase.
De ce? Pentru că pe ce se bazează dl Iohannis, dl Orban, care fac urechea toacă acum, n-aude, n-a vede, se fac că plouă? Despre asta este vorba, la traseism și la racolări: e vorba de celebra expresie „scopul scuză mijloacele”. Noi vrem să câștigăm puterea acum și pentru asta ne vom folosi de orice mijloace, inclusiv de acestea", a afirmat Cristian Tudor Popescu.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Politic
Luca Niculescu intră direct în miezul crizei: prețuri, energie, economie și banii statului

Politic
Luca Niculescu vrea OCDE în programul de guvernare: „Reformele bune se fac pe baza datelor și a realității din teren”

Politic
Luca Niculescu, povestea de familie a premierului desemnat- averea confiscată în comunism, legăturile cu Brătienii și cei opt ani de muncă forțată ai bunicului

Politic
Nicușor Dan îl desemnează pe Luca Niculescu premier. „Este momentul să construim”

Politic
