„La fel ca şi în cazul altor companii din top 20 - cele mai importante deţineri ale Fondului Proprietatea, ar trebui publicate pe site-ul FP şi raportul pe anul 2010, cât şi situaţiile financiare ale societăţii (Poşta Română, n.r.). De asemenea, considerăm că, pentru o companie [ca Poşta Română] care deţine o cotă de 80% din piaţa serviciilor de expediere interme, ar trebui să fie detaliate şi motivele care stau la baza pierderilor repetate pe care le înregistrează“, scrie Asociaţia Investitorilor pe Piaţa de Capital (AIPC), într-o scrisoare deschisă adresată Franklin Templeton Investments, administratorul FP, mai exact lui Greg Konieczny, managerul Fondului Proprietatea.
Investitorii mai cer detalii despre motivaţiile care l-au făcut pe Konieczny să-şi dea acordul de principiu cu atragerea de către Poşta Română a unui nou investitor, şi a „argumentelor care l-au convins că această soluţie ar fi o cale de îmbunătăţirea managementului şi creşterea valorii companiei“, a precizat Dumitru Beze, preşedintele AIPC, pentru MONEY.ro.
„Vrem să ştim de ce este nevoie de un nou investitor înainte să se oprească robinetele risipei care au dus la pierderi de milioane la Posta Română. De ce ar veni un nou invetitor la o companie care pierde bani şi a care nu ştim ce a făcut un alt investitor, de talia Fondului Proprietatea, reprezentat în consiliul de administraţie al Poştei, ca aceasta să nu mai piradă bani“, a adăugat Dumitru Beze.
Reprezentatntul investitorilor şi-a exprimat „încrederea că, în virtutea transparenţei pe care o profesează Franklin Templeton, va proceda în cazul Postei Române cum a procedat atunci când a dat publicităţii date din contractele secrete ale Hidroelectrica cu distribuitorii de energie“.
Posta Română a înregistra pierderi de 35 mil. lei în primul semestru al anului, în condiţiile în care le-a redus la jumătate faţă de 30 iunie 2010.



