money.ro
Piețe financiareDragos Cabat

Ce spune Lasselsberger despre înlocuirea lui Christian Morath

Publicat la 07.10.2011, 12:23:45

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Ce spune Lasselsberger despre înlocuirea lui Christian Morath

În comunicatul oficial, compania precizează că din data de 29 septembrie, Christian Morath a renunţat la conducerea şi la poziţiile de preşedinte al Consiliului de Administraţie şi de administrator al Lasselsberger SA şi Sanex SA.

 

 

Noul director general propus de către managementul grupului este domnul Kurt Ternegg, despre care compania nu spune decât că este cetăţean austriac, are 41 de ani şi are, pe lângă studiile de comerţ şi administrarea afacerilor, o lungă carieră profesională în bănci de investiţii şi industrie.

 

Kurt Ternegg va ţinti spre optimizarea tuturor proceselor interne fundamentale, consolidarea şi extinderea profitabilă a poziţiei de lider de piaţă, dezvoltarea sortimentului şi a politicii de brand precum şi asigurarea calităţii şi eficienţei.

 

 

În urmă cu două zile, MONEY.ro anunţa că Christian Morath a fost demis printr-o şedinţă fulger, în cadrul căreia s-a mai discutat şi modul de derulare al anumitor operaţiuni şi contracte din cadrul grupului. Surse din piaţă spuneau că în perioada următoare ar putea fi schimbată întreaga echipă de management, cei vizaţi în mod special fiind Eduard Măcărescu – director operaţional, dar şi directorul fianciar şi juristul companiei. Anunţul de astăzi al companiei arată că noul director va fi susţinut de către Eduard Măcărescu împreună cu întreaga sa echipă.

 

Citeşte şi Directorul general al Cesarom, înlocuit printr-o şedinţă fulger

 

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite