Compania americană si Comisia de privatizare a Automobile Craiova au semnat contractul pe 12 septembrie, Ford oferind 57 milioane de euro pentru pachetul majoritar de actiuni de 72,4%.
AVAS a transmis Comisiei Europene toată documentaţia de care avea nevoie pentru a-şi fundamenta decizia, a declarat Atanasiu. Oficialii europeni vor da un răspuns verbal în luna februarie, iar în martie îl vor formula şi în scris, a mai spus preşedintele AVAS, care s-a declarat încrezător în continuarea derulării contractului.
CE anchetează varianta ca Ford să fi primit ajutoare de stat, în procesul de privatizare, pentru a fi stimulata sa investească la Craiova. Potrivit Comisiei Europene, România a impus companiei Ford o serie de condiţii în cazul privatizării, printre care producerea a minimum 200.000 de maşini în cel de-al patrulea an de la privatizare, continuarea activităţii curente timp de patru ani şi păstrarea tuturor foştilor angajati ai Automobile Craiova şi Daewoo România, condiţii care ar încălca legile concurenţei.
Privatizarea Automobile Craiova urma să fie finalizată odată cu aprobarea unui proiect de lege iniţiat de Guvern şi înaintat spre aprobare Parlamentului. Dezbaterea legii de privatizare a fost însă suspendată, la cererea Guvernului, urmare a anchetei declanşate de Comisia Europeană.
Tom Malcolm, purtătorul de cuvânt al Ford pentru Europa, a declarat, anterior, ca investigaţia Comisiei Europene referitoare la privatizarea Automobile Craiova ar putea obliga compania Ford să îşi amâne planurile de producţie a unui nou model de automobil de clasa mică în România.
CE va anunţa în februarie rezultatele anchetei privatizării Automobile Craiova
Publicat la 21.01.2008, 07:59:24
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
Bursa își revine după o zi agitată. BET încheie ședința pe plus, iar euro atinge un nou record
Piețe financiare
