money.ro
Piețe financiaremoney.ro

CE va prezenta Raportul despre Finantele Publice in UE, inclusiv in Romania

Publicat la 08.06.2007, 07:27:21

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
CE va prezenta Raportul despre Finantele Publice in UE, inclusiv in Romania

Comisarul pentru afaceri economice, Joaquin Almunia, va prezenta, miercuri, 13 iunie, Raportul asupra finanţelor publice în Uniunea Europeană, inclusiv în România, despre care a avertizat, în mai, că ar putea deveni ţinta unei proceduri de deficit excesiv.

Raportul va prezenta o monitorizare a evoluţiei bugetelor statelor membre şi a respectării plafonului de deficit bugetar stabilit prin Pactul de Stabilitate şi Creştere Economică la cel mult 3% din Produsul Intern Brut. De asemenea, Raportul va examina evoluţia consolidării finanţelor în perioada 1970-2006 şi soluţiile care determină o consolidare fiscală pe termen lung.

Documentul va conţine şi o analiză a finanţelor publice în România, după cum a declarat, pentru NewsIn, un purtător de cuvânt al comisarului Joaquin Almunia, dar care nu a putut furniza detalii, în acest moment.

La sfârşitul lunii aprilie, odată cu prezentarea prognozei economice de primăvară, comisarul Almunia a declarat că se aşteaptă ca situaţia bugetară a României să se deterioreze atât de semnificativ, în acest an, încât deficitul să depăşească 3% din PIB şi că, din acest motiv, ar putea lua măsuri în iunie, în conformitate cu Pactul de Creştere şi Stabilitate Economică. Eventualele măsuri invocate de Almunia vizează deschiderea unei proceduri de deficit excesiv împotriva României.

Ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian, a declarat, la începutul acestei săptămâni, cu prilejul participării sale la ECOFIN (Consiliul miniştrilor de finanţe din UE), că i-a prezentat comisarului pentru afaceri economice intenţia Ministerului Economiei şi Finanţelor de a opera o rectificare bugetară, în această lună, pentru a menţine deficitul bugetar la nivelul programat pentru 2007, de 2,8% din PIB. În prognoza economică de primăvară, Comisia Europeană a estimat că, potrivit Sistemului de Calcul European (ESA 95), România va avea un deficit bugetar de 3,2% din PIB, în acest an.

Procedura de deficit excesiv presupune o monitorizare atentă a încasărilor şi a plăţilor bugetare timp de cel puţin doi ani, precum şi sancţiuni financiare şi este declanşată prin decizie a Consiliului European, la propunerea Comisiei Europene, în cazul în care un stat membru al Uniunii Europene are un deficit bugetar mai mare de 3% din PIB, limita admisă prin Pactul de Stabilitate şi Creştere Economică.

Decizia se ia în cel mult trei luni de la momentul în care guvernele raportează rezultatele exerciţiilor bugetare, respectiv după 1 martie şi 1 septembrie în fiecare an. După decizie, Consiliul face unele recomandări de diminuare a deficitului şi stabileşte un termen de patru luni, în care trebuie corectat deficitul. Dacă statul membru nu reuşeşte să ducă la îndeplinire decizia Consiliului, după zece luni, va suporta sancţiuni financiare. În primă fază, sancţiunile sunt sub forma unui depozit fără dobândă în contul Comisiei Europene. Suma are două componente. Una dintre componente este echivalentul a 0,2% din PIB, iar cealaltă este variabilă şi este legată de mărimea deficitului. Ulterior, anual, Consiliul poate lua noi decizii de intensificare a sancţiunilor.

Media deficitului guvernamental în Uniunea Europeană a scăzut, în 2006, la 1,7% din PIB, datorită, în primul rând, eforturilor făcute de statele aflate în proceduri de deficit excesiv. În mai, Comisia a propus închiderea procedurilor pentru Germania, Grecia şi Malta, propunere acceptată în iunie de ECOFIN.  Alte şapte state membre se află, în prezent, în această procedură: Marea Britanie, Portugalia, Italia, Cehia, Ungaria, Polonia şi Slovacia.

Sursa: NewsIn

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite