“În primul rând vrem să consolidăm stabilitatea şi creşterea. Regulile pactulşui sunt bune, dar trebuie să ne asigurăm că sunt şi respectate, de aceea propunem o supraveghere mai intensă a bugetelor naţionale. Vom obliga statele membre să-şi crească depozitele în vremuri bune, în cazul în care nu există o disciplină fiscală suficientă pentru a oferi siguranţă în vremuri grele. De asemenea, vom impune noi reguli privind deficitul bugetar şi privind cheltuielile bugetare”, a spus Jose Manuel Barroso, preşedintele Comisiei Europene.
La rândul său, comisarul european pentru Afaceri economice şi Monetare, Oli Rehn, susţine că măsurile anunţate de Comisie urmăresc limitarea riscurilor în cazul daclanşării unei crize într-un stat membru.
“Este important ca bugetele naţionale să fie în concordanţă cu cele din UE, astfel încât să nu existe situaţia în care un stat să nu pună în pericol siguranţa unui alt stat membru. Propunem un cadru de gestionare a crizei în zona euro. Pe tertmen mediu şi lung, vrem să insituim un mecanism de asistenţă financiară care va opera în condiţii foarte stricte”, a afirmat Olli Rehn.
Elaborat în 1997, Pactul impune un deficit sub 3% şi o datorie de cel mult 60% din PIB. Statul care nu se supune se expune sancţiunilor financiare. Dar Comisia vrea să meargă mai departe din 2011 şi cere, ca împreună cu miniştri de finanţe din zona euro, să aibă dreptul de a verifica proiectele de buget ale mebrilor Uniunii, înainte ca acestea să fie aprobate în parlamentele naţionale. Puţin probabil, spuna analiştii, ca această solicitare să fie aprobată de capitale respective, foarte grijulii când vine vorba de suveranitatea bugetelor lor.
Luând în calcul un eventual eşec la acest capitol, Comisia vrea sancţiuni mai dure pentru repetenţi: la sugestia Germaniei, Bruxelles cere condiţionarea subvenţiilor europene de respectarea unei anumite discipline bugetare. De-asemenea, procedurile de avertizare privind deficitul excesiv trebuie declanşate mai din timp şi mai rapid.
În sfârşit, Comisia doreşte crearea unui mecanism permanent de gestiune a crizelor. Ţările din zona euro au adoptat un astfel de plan de sprijin al statelor în dificultate, de 750 de miliarde de euro, dar mecanismul este conceput doar pentru trei ani. Bruxelles cheamă, deci, la crearea unui fond permanent pentru a face faţă unei eventuale noi furtuni financiare.
Comisia Europeană vrea să poată controla mai strict bugetele naţionale ale membrilor UE (VIDEO)
Publicat la 12.05.2010, 16:29:18
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
