money.ro
🔔 Alerte
Piețe financiareSorin Simon

Cea mai mare bancă italiană a fost retrogradată de Fitch. Alte bănci din zona euro sunt amenințate

Publicat la 21.12.2011, 08:02:28

Distribuie:WhatsAppFacebookX
Cea mai mare bancă italiană a fost retrogradată de Fitch. Alte bănci din zona euro sunt amenințate
Urmărește money.ro pe Google News

Fitch a modificat săptămâna trecută perspectiva ratingului AAA al Franţei la negativă şi a arătat că ar putea coborî calificativele pentru şase ţări din zona euro, inclusiv cel al Italiei, care a fost pus sub supraveghere, scrie MEDIAFAX.

"Retrogradarea reflectă dificultăţile din piaţă, dar şi operaţionale, cu care se confruntă băncile din întreaga lume, în special în Europa", se arată în comunicatul transmis marţi seară de Fitch privind ratingul UniCredit.

Ratingul UniCredit pentru datorii pe termen lung a fost redus la "A-", iar ratingul pe termen scurt a fost coborât de la "F1" la "F2", ambele calificative fiind menţinute sub supraveghere cu posibilitate de retrogradare. Citește mai mult pe MEDIAFAX

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește pe Google NewsAdaugă ca sursă preferată

Articole înrudite