Pentru frauda in valoare de 65 de miliarde de dolari (...) procurorii au cerut nu mai putin de 150 de ani de inchisoare, fiind, desigur, vorba despre pedepse cumulate.
Audierile care au inceput la ora 10, ora Coastei de Est, ora 17 la Bucuresti, au o incarcatura emotionala puternica, mai ales ca in program a figurat si audierea mai multor zeci de pagubiti, printre care se afla personalitati foarte cunoscute ale societatii americane.
Acuzatului, Bernard Madoff, alias Bernie, cum l-a alintat in ultimele luni presa din Statele Unite, i-a fost permis sa poarte costumul de civil in locul salopetei portocalii de detinut. Potrivit declaratiilor facute de avocatul sau, Ira Sorkin, in discursul sau, Madoff a deplans “rusinea in care a decazut” si “durerea pe care a cauzat-o celorlalti”.
Aparatorul a cerut in preziua audierilor clementa completului de judecata, invocand faptul ca, in cele mai recente cazuri de frauda economica, precum WorldCom si Enron, vinovatii au primit pedepse care nu au depasit 12 ani de inchisoare. Madoff nu a facut greutati anchetatorilor, recunoscandu-si foarte usor vinovatia in cazul tuturor capatelor de acuzare care i-au fost imputate. El spera acum ca varsta pe care o are, 71 de ani sa fie un argument in obtinerea unei pedepse cat mai mici.
Aparatorul sau a argumentat in numeroase cazuri ca orice pedeapsa mai mare de 10 ani ar constitui pentru clientul sau aproape o condamanare la inchisoare pe viata.
Victimele lui Madoff nu au parut foarte impresionate de acest fapt, neezitand sa il denumeasca pe acesta “diavol” si “monstru”. “As vrea sa il vad, pe el si pe toti complicii lui, condamnati la cel putin 100 de ani de inchisoare, fara nici un drept de apel. Acesi criminali cu gulere albe cred ca sunt deasupra legii, ei bine, cineva trebuie sa le arate ca nu sunt. Trimiteti-l pe Bernie la racoare pentru multa multa vreme” a transmis intr-o scrisoare adresata judecatorului Denny Chin, cel pe umerii caruia va cadea greutatea verdictului, unul dintre investitorii pagubiti.
Un alt investitor pagubit, arata ca, dupa aflarea vestii ca banii sai au fost pierduti in cadrul escrocheriei orchestrate de Madoff, a suferit o grava depresie pierzand brusc aproape 50 de kilograme. “Nu mai pot inghiti nimic. Traiesc cosmarul viu ca sotia si copiii mei ar putea ramane fara nici un ban” a aratat acesta.
Juristii, cometeaza Financial Times, se asteapta ca Madoff sa isi gaseasca sfarsitul in inchisoare, data fiind varsta sa inaintata si durata pedepsei pe care o va primi.
Procurorii federali estimeaza pierderile cauzate clientilor, din care un procent semnificativ il constituie "castigurile false", la 65 de miliarde de dolari.
Madoff a infiintat in anii 1960 compania Bernard L. Madoff Investment Securities LLC, al carei presedinte a fost, pana in momentul arestarii sale, in data de 11 decembrie 2008, efectuand prin intermediul acesteia operatiuni de investitii evitand intermedierea bancilor si companiilor de brokeraj.
Buna sa reputatie - a fost printre altele presedinte nonexecutiv al NASDAQ - i-a adus lui Madoff numerosi clienti - de la mari companii de investitii si banci internationale precum Banco Santander (2,8 miliarde de dolari), Fortis (1,35 miliarde de dolari), HSBC (1 miliard de dolari), Natixis (0,5 miliarde de dolari), la personalitati americane precum Zsa Zsa Gabor (fost super star al perioadei de glorie a Hollywoodului, acum in varsta de 90 de ani), Fred Wilpon (patronul clubului New York Mets, una dintre cele mai bogate grupari sportive din lume), Ezra Merkin (actualul presedinte al GMAC) sau societati de binefacere de renume mondial precum The Elie Wiesel Foundation for Humanity.
Potrivit "dictionarului" SEC (Securities and Exchange Commission, autoritatea americana pentru piete finanaciare si de capital), schema Ponzi, asa cum se numeste "ingineria finnaciara" a lui Bernard Madoff este o schema piramidala care functioneaza pe principiul "ia de la X ca sa ii dai lui Y", in care ambii participanti X si Y cred ca banii cu care au contribuit sunt investiti si aduc profituri. Carlo alias Charles Ponzi a facut celebru acest mecanism in anii 1920 escrocand sute de mii de emigranti italieni carora le promitea profituri de 40% pentru depozite la 90 de zile, comparativ cu depozitele bancare clasice, care nu ofereau mai mult de 5%. Pentru a da o nota de credibilitate, Ponzi a platit primilor deponeneti sumele promise.
Cea mai mare excrocherie finanaciara
Implicarea in schema afacerea cu compania lui Madoff a ingrosat pierderile marilor companii finanaciare in perioada crizei
Pagubit (mld Dolari)
• Banco Santander (2,8)
• Fortis (1,35)
• HSBC (1)
• Natixis (0,5)
• RBS (0,4)
• BBVA (0,3)
• AXA (n.a)
Sursa: WSJ
Cea mai mare frauda a tuturor timpurilor - Madoff asteapta sentinta finala
Publicat la 29.06.2009, 13:48:52
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs BNR valabil 22 august 2026: 1 euro = 5.2581 lei. Leul a slăbit toată săptămâna
Piețe financiare
Curs euro joi: 5.2535 lei. Fondul Proprietatea a pierdut 0.64% pe BVB

Piețe financiare
Zi de corecții la BVB, pe fondul unei lichidități scăzute
Piețe financiare
Curs BNR valabil 21 august 2026: Euro urcă la 5.2535 lei. Cât costă un dolar

Piețe financiare
