Cea mai mare problemă a României nu are soluţii. Dezastrul plecărilor în străinătate continuă
Publicat la 06.01.2016, 04:15:21
În primele valuri de migraţie populaţia care emigra provenea, în mare parte, din rândul şomerilor sau al oamenilor rămaşi fără loc de muncă de mult timp ca urmare a dezindustrializării, care nu aveau calificări înalte şi care şi-au pierdut slujbele după închiderile de fabrici, mai ales din regiunea Moldovei. Situaţia s-a schimbat, iar impactul pentru economia României este semnificativ.
„Dacă până acum migranţii cu studii medii reprezentau cea mai importantă pondere a migranţilor români, care se duceau cu precădere în Spania şi în Italia, în ultimul timp s-a remarcat o creştere puternică a segmentului de migranţi cu studii şi competenţe superioare, care optează către ţările nordice sau către destinaţii precum Germania, Marea Britanie şi chiar Elveţia. Acolo a crescut migraţia persoanelor înalt calificate, cu studii superioare, bine informate, extrem de probabil să fi avut un job în România înaintea emigrării“, a explicat prof. univ. dr. Monica Roman din cadrul Departamentului de Statistică şi Econometrie al ASE Bucureşti.
mai multe, pe ZF
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Furnizorii de semnături electronice au depășit 200 de milioane de lei în afaceri, după extinderea obligațiilor fiscale digitale

Actualitate
Cum pregătești casa pentru iarnă fără să cheltuiești o avere

Actualitate
Optimism în vremuri tulburi: antreprenorii reuniți la Business Outlook Brașov mizează pe puterea lui „împreună”

Actualitate
Judecătorii au câștigat în instanță un „supliment de salariu” de aproape 5 miliarde de lei. CCR a respins sesizarea lui Bolojan

Actualitate
