”Avem o evoluţie care a fost constant ascendentă, începând cu data de 1 iunie. Numărul de cazuri s-a stabilizat în urmă cu circa 2-3 săptămâni şi avem o medie săptămânală de circa 1200 de îmbolnăviri zilnic, iar dacă utilizăm indicatorul pe care îl foloseşte Centrul European de Control al Bolilor, incidenţa acumulată pentru ultimele 14 zile suntem undeva la 85 de cazuri la fiecare sută de mii de locuitori, ceea ce ne plasează pe unul dintre primele locuri. Am fost chiar pe primul loc, la un moment dat, între timp Spania şi Franţa ne-au depăşit, dar în România suntem într-o zonă de stabilitate a numărului de cazuri. Important e ca odată cu deschiderea şcolilor să nu ajungem în situaţia unei creşteri rapide a numărului de cazuri care să facă foarte greu abordabile cazurile de către sistemul de sănătate. O creştere moderată e una, o dublare a numărului de cazuri este altceva”, a declarat Alexandru Rafila la Antena 3. În ceea ce privește un vaccin împotriva coronavirusului, reprezentantul României la OMS a declarat că acesta nu este autorizat în acest moment, așa că va mai dura ceva timp.   ”Vaccinul nu există autorizat în acest moment. Studiile de fază 3 abia au demarat la majoritatea vaccinurilor avansate, iar aceste informaţii, că vor veni în ianuarie, februarie, nu sunt confirmate. Acest vaccin despre care se discută că va veni în România, în ianuarie, februarie, de fapt este un vaccin aflat în fază de dezvoltare, Comisia Europeană finanţează dezvoltarea lor, iar dacă vor fi aprobate, atunci fiecare ţară membră a UE va primi o cotă parte, proporţională cu populaţia pe care o are”, a mai precizat Rafila.