"Am avut anul trecut o activitate extraodinar de intensă în finanţarea agriculturii, în condiţiile în care avem o gamă de produse care acoperă toate activităţile din acest sector", a afirmat Gheţea.
El a spus că în perioada decembrie-ianuarie banca a acordat peste 20.000 de credite pentru fermieri din zootehnie îndreptăţi să primească subvenţii, pentru a le acoperi nevoile de lichiditate.
"Valoarea totală a acestor credite este în jur de 120 – 130 de milioane de lei. Cel mai mic credit pe care l-a dat CEC este de 87 de lei, în zootehnie. La început am fost foarte surprins când cineva a cerut această sumă, dar am realizat că oamenii erau îndreptăţiţi să primească o subvenţie, dar că trebuia să îşi scoată animalele din iarnă până când primeau banii", a explicat preşedintele CEC Bank.
El a precizat că banca a acordat multe credite de valori reduse, iar la împrumuturile către fermierii din zootehnie dobânda a fost mică, de 13,5%, fără a exista alte comisioane.
"La nivelul băncii avem şi credite importante, care sunt în jurul cifrei de 25 de milioane de euro, acordate în sectoarele construcţii şi energie. Nu sunt multe ca număr, pentru că nu este obiectivul nostru principal, dar există. În acelaşi timp, avem foarte multe credite cu valori mari acordate administraţiilor şi autorităţilor publice locale, respectiv primăriilor sau municipalităţilor", a continuat preşedintele CEC Bank.
Numărul clienţilor CEC Bank se plasa la finele lunii noiembrie la 105.000 de firme şi în jur de 3 milioane de persoane fizice, numărul acestora fiind în creştere.
"La finele anului trecut aveam 1.351 de unităţi (peste 800 în mediul rural), dintre care multe cu 1-2 salariaţi", a spus Gheţea.
La finele anului 2008, CEC Bank avea 1.418 de unităţi teritoriale, ceea ce înseamnă că banca are în prezent cu 67 de unităţi mai puţine.
"Desfăşurăm, nu mai este deja un secret, un program de eficienţă şi, în paralel, un program de modernizare. Până la finele acestui an, obiectiv fixat de la început, vrem să avem totul renovat, modernizat. Acordăm multă atenţie atunci când ne ducem să investim într-o astfel de modernizare. Astfel, ne uităm cât de eficientă este locaţia respectivă şi în urma acestor analize există şi posibilitatea închiderii", a spus Gheţea.
El a menţionat că banca a închis unele sucursale anul trecut, dar că a şi deschis unele noi.
Totuşi, Gheţea a spus că numărul salariaţilor băncii a rămas aproape acelaşi în 2009, datorită relocării, prin creşterea personalului din centrală, concomitent cu scăderii angajaţilor din teritoriu.
CEC Bank avea 6.602 angajaţi la finele anului 2008.
CEC Bank a acordat anul trecut credite cu valori cuprinse între 87 de lei şi 25 milioane euro
Publicat la 07.02.2010, 11:47:36
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
