money.ro
Piețe financiaremoney.ro

CEC reduce dobanzile la creditele de consum

Publicat la 27.11.2006, 11:57:30

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
CEC reduce dobanzile la creditele de consum

Casa de Economii şi Consemnaţiuni (CEC) va reduce dobânzile la toate creditele de consum acordate populaţiei, în cadrul campaniei "Dobândica", ce se va desfăşura până pe 31 ianuarie 2007, a anunţat, un comunicat al băncii.

CEC a redus cu 3% dobânzile la creditele pentru bunuri de consum, Clasic, şi pentru vacanţă, Turism, până la 12% pe an. Creditele pentru nevoi personale, Ideal, vor avea dobanzi reduse cu un procent variabil, cuprins intre 1,75% si 2,5%, în funcţie de suma împrumutată. Toate dobânzile sunt variabile şi încep de la 9,5% pe an.

Toate creditele acordate până la sfârşitul lunii ianuarie 2007 vor beneficia de reduceri de dobândă până la 31 martie 2007, a anunţat CEC.

Pe perioada campaniei, CEC a anulat o parte dintre comisioanele pentru credite. Astfel nu se vor percepe comisioane de analiză şi nici taxe de contraexpertiză. În plus, pentru creditul de nevoi personale Ideal Plus nu se va percepe comision de gestiune lunar pe întreaga perioadă a promoţiei.

CEC are un capital social de 149,7 milioane lei si active totale ce depăşesc 6 miliarde lei. Banca are ca obiectiv principal în 2006 creşterea cotei de piaţă prin atragerea de noi clienţi, atât din rândul populaţiei, cât şi al firmelor, concomitent cu menţinerea clientelei actuale.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite