Casa de Economii şi Consemnaţiuni vrea ca până în 2011 să acorde 20% din finanţările bancare pentru mediul rural, segment ce corespunde unei ponderi de 15-20% din portofoliul băncii, a declarat preşedintele băncii, Radu Graţian Gheţea.
La sfârşitul lui 2007, CEC acordase 12% din totalul creditelor bancare pentru mediul rural. CEC are cea mai extinsă reţea bancară din România, cu peste 1.400 sucursale şi agenţii, dintre care o mare parte în mediul rural, respectiv în localităţi cu mai puţin de 50.000 de locuitori, spre deosebire de restul băncilor care s-au axat pe oraşele dezvoltate ale ţării.
Volumul creditelor acordate de CEC a ajuns, la finalul anualui trecut, la 4,89 miliarde lei, în creştere cu 53% faţă de soldul la 31 decembrie 2006. Dintre acestea, 3,7 miliarde lei sunt credite acordate populaţiei, restul fiind împrumuturi către firme.
Gheţea a mai spus că produsele de finanţare acordate de CEC în mediul rural vor fi numai în lei, dar nu poate vorbi în numele altor bănci în privinţa valutelor în care acestea vor decide să acorde finanţare.
Sursa: NewsIn
CEC vrea să controleze o cincime din piaţa produselor bancare pentru agricultură până în 2011
Publicat la 07.03.2008, 12:51:38
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.





