"Am semnat un acord cu fondul de investiţii Teesland, unul dintre partenerii noştri de bază, alături de care vom construi, în România, în principalele oraşe, parcuri industriale de dimensiuni mici şi medii, cu suprafeţe cuprinse între 6 şi 10 hectare", a declarat Albarosa.
El a precizat că investiţia pentru 2008 în aceste parcuri s-ar putea ridica la circa 200 de milioane de euro. "Vrem să construim anul viitor între cinci şi şapte parcuri industriale, la o valoare medie de 40 milioane euro fiecare", a spus directorul executiv al Cefin Holding.
Cefin Holding şi Teesland au semnat un acord pentru înfiinţarea unei societăţi mixte, denumită Champ, care va investi în construcţii industriale.
În luna aprilie, britanicii de la Fondul de Investiţii Teesland - care au cumpărat parcul industrial A1 de la Cefin Holding - au anunţat că doresc să mai investească 60-70 milioane euro într-un an de zile în dezvoltarea de spaţii logistice şi industriale în întreaga ţară.
"Planul nostru iniţial este să dublăm cel puţin investiţia pe care am realizat-o în urma tranzacţiei de 70 milioane euro pentru parcul industrial A1. Dorim să aducem ceva nou pe piaţă şi anume spaţii industriale pentru companiile mai mici care aleg să închirieze chiar şi sub 500 metri pătraţi. Vrem să cumpărăm şi să investim în continuare în România şi vom continua să colaborăm în continuare cu Cefin Holding", declara în aprilie, Mickola Wilson, director executiv al Teesland.
Cefin Holding este un grup italian cu activităţi în România, Italia, Ungaria şi Bulgaria. În România, Cefin are activităţi în domeniile auto, imobiliar şi industrial.
Sursa: NewsIn


