“Pentru proiectul de la Arad, suntem în negocieri cu Europolis pentru a lua proiectul înapoi. A existat un contract de tip forward-purchase, însă pe care nu îl putem executa întrucât nu am găsit chiriaşi. În loc să îl vinzi pe nimic, mai bine îl ţii până când valorează mai mult şi îl vinzi după”, a declarat pentru Business Standard Stefano Albarosa, managing director al Cefin România. Austriecii au încheiat contractul de achiziţie cu Cefin în 2007.
Compania italiană are închiriată la Arad o suprafaţă de 14.000 mp, adică o treime din spaţiul disponibil, şi a oprit orice plan de extindere a proiectului. Cefin a încasat în primele şase luni ale anului peste 50 mil. euro, din contractele încheiate în anii trecuţi. Cea mai mare parte din încasări, respectiv 30 mil. euro, a fost plătită de Europolis pentru trei depozite din cadrul Cefin Logistic Park de lângă Bucureşti, proiect achiziţionat de austrieci în 2004.
“În prima parte a anului au fost încasate 30 mil. euro pentru trei depozite industriale din Cefin Logistic Park. Celelalte 20 mil. euro provin din afacerile pe care le dezvoltăm la Arad şi Timişoara. De acum, contractele vechi încep să se epuizeze. Din contractul cu Europolis mai avem foarte puţin de încasat, respectiv o parte rămasă din numerar şi nişte terenuri”, a explicat Albarosa. Compania a decis să reînceapă lucrările la ansamblul rezidenţial Cortina, localizat în zona bulevardului Aerogării din Capitală, după şase luni de suspendare, şi plănuieşte să încheie lucrările la sfârşitul anului viitor, moment în care Albarosa consideră că piaţa se va stabiliza.
“Până când va fi terminat, adică sfârşitul anului viitor, va exista o piaţă. Vom deschide biroul de vânzare în octombrie-noiembrie, când vom fi la etajele V-VI. Cele 114 persoane care au achiziţionat locuinţe în Cortina au accepat să mai stea, pentru că, dacă noi mergeam înainte cu şantierul, proiectul ar fi fost încheiat în septembrie-octombrie anul acesta, iar ei nu aveau bani să plătească în această perioadă”, a menţionat oficialul Cefin.
Cele şapte proiecte de parcuri logistice pe care Cefin le avea în plan, alături de fondul australian de investiţii Valad, printre care şi proiectul A1 Industrial Park, la care lucrările sunt începute, au fost şi ele suspendate. Cefin România, alături de divizia sa de caroserii auto EuroBody, a rămas în acest moment cu 700 de angajaţi din 1.050, câţi erau înainte de criză.
Cefin reintră în posesia proiectului din Arad, după ce l-a vândut către Europolis
Publicat la 30.07.2009, 21:00:00
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
