ista este globală, dar este de înţeles că se concentrează asupra Statelor Unite ale Americii, având în vedere statutul ţară ca având cea mai mare şi mai puternică economie din lume.   Liderii chinezi ocupă, de asemenea, un rol proeminent în clasament, în condiţiile în care ţara continuă competiţia cu SUA în privinţa dominaţiei globale.   Cu toate acestea, şapte lideri din Europa au intrat în lista făcută de Bloomberg, ocupând mai multe poziţii la vârf. Iată care sunt cele şapte persoane din finanţele europene care joacă un rol unic în modelarea finanţelor la nivel mondial.   1. Theresa May – Învingându-şi toţi rivalii şi devenind noul prim-ministru după demisia lui David Cameron, ca urmare a votului privind Brexit, May deţine poziţia dificilă de a fi responsabilă de cum va arata Marea Britanie în afara UE. Cu riscul ca Londra să piardă avantajele serviciilor financiare găzduite şi prin urmare locul său de capitală financiară a Europei, nimeni altcineva nu are atât de multă putere şi influenţă ca Theresa May în domeniul finanţelor mondiale, chiar acum.     2. Angela Merkel – prima femeie care ocupă poziţia de Cancelar al Germaniei, Angela Merkel este cel mai longeviv lider în funcţie din Europa. Merkel a condus ţara într-o perioadă în care Germania a dus continentul înainte, în pofida stagnării creşterii altor economii importante, cum ar fi Italia şi Franţa.     3. Mario Draghi - Preşedintele BCE, conoscut de asemenea ca "omul care a salvat euro", are o poziţie unică în domeniul finanţelor la nivel mondial. El a fost unul dintre primii şefi ai băncilor centrale care a dus ratele dobânzilor în teritoriul negativ şi a rămas ferm în credinţa sa privind eficacitatea acestei măsuri, în ciuda criticilor venite din partea altor oficiali din zona euro, inclusiv ministrul german de Finanţe, Wolfgang Schäuble.       mai multe, pe capital.ro