Cele mai mari 300 de averi din Elveţia, care aparţin, în mare parte, unor cetăţeni străini, au sporit, în 2006, ridicându-se la suma totală de 455 de miliarde de franci elveţieni, favorizând euforia bursieră, potrivit topului anual întocmit de revista Bilan, publicat marţi. Cele mai mari trei sute averi personale sau aparţinând unor familii stabilite în Elveţia au fost estimate, cumulat, la 455 de miliarde de franci elveţieni, respectiv 286 de miliarde de euro, în creştere cu 14% faţă de 2005, potrivit bilunarului economic.
Suma deţinută de cei mai bogaţi 300 de elveţieni se apropie de nivelul Produsului Intern Brut de anul trecut, de 455,6 miliarde de franci elveţieni. În fruntea clasamentului se află suedezul Ingvar Kamprad, fondatorul companiei de mobilă Ikea, cu o avere evaluată între 25 şi 26 de miliarde de franci elveţieni, pe baza capitalizării bursiere a grupului producător de mobilier. Averea sa a crescut cu cinci miliarde de franci elveţieni în acest an.
A doua avere a ţării apartine familiilor Oeri şi Hoffmann, proprietare ale grupului farmaceutic Roche şi care au, respectiv, 20 şi 21 de miliarde de franci elveţieni, potrivit aceleiaşi publicaţii. Pe locul trei se plasează oligarhul rus Victor Vekselberg, patronul grupului producător de aluminiu Sual, care şi-a anunţat fuziunea, în octombrie trecut, cu alte două grupuri, cel rusesc Rusal şi cel elveţian Glencore, urmând să formeze, astfel, numărul unu mondial în acest sector industrial.
Noul venit, stabilit la Zurich, are o avere evaluată între 14 şi 15 miliarde de franci elveţieni. Vekselberg, considerat, în prezent, deţinătorul celei de-a treia cea mai mare avere din Rusia, a avut parte de o mare atenţie publică în 2004, când a cumpărat nouă ouă Fabergé, bijuterii ale ţarilor, contra unei sume de peste o sută de milioane de dolari.
Mogulul rus este urmat, în clasament, de patronul grupului elveţian de biotehnologie Serono şi deţinătorul Cupei Americii, Ernesto Bertarelli, a cărui avere a fost estimată la 12-13 miliarde de franci elveţieni.
Un număr de 118 miliardari în franci suedezi se plasează în acest clasament. Averile celor mai bogaţi oameni din Elveţia au crescut, în cursul acestui an, datorită vigorii bursei, economiei în general, precum şi evoluţiei pozitive a pieţei imobiliare şi a artelor.
Cei mai bogati 300 de elvetieni au o avere cumulata cat PIB-ul Elvetiei din 2005
Publicat la 05.12.2006, 09:42:18
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
Ce urmărim săptămâna viitoare: INS publică estimarea PIB T2 2026 (estimare flash) și Eurostat - flash CPI Eurozonă, august 2026
Piețe financiare
