money.ro
🔔 Alerte
Piețe financiareSorin Simon

Cel mai mare atac informatic din istorie. ONU anchetează cazul

Publicat la 04.08.2011, 06:01:13

Distribuie:WhatsAppFacebookX
Cel mai mare atac informatic din istorie. ONU anchetează cazul
Urmărește money.ro pe Google News

Experţii în securitate au descoperit cea mai mare serie de atacuri cibernetice din istorie. Campania acestor hackerii, purtată 5 ani, a ţintit 72 de organizaţii din lume, printre care şi Naţiunile Unite, arată un raport McAfee, citat de The Guardian.

Unul din experţi a declarat că sursa acestor atacuri ar veni din China. "Am fost surprinşi de diversitatea enormă a organizaţiilor care au căzut victimă acestui atac", a declarat vicepreşedinte pe cercetare McAfee, autorul a unui raport de 14 pagini pe aceasta temă, publicat miercuri.

Organizaţia şi-a dat seama de amploarea atacului în martie anul acesta.

"Totul indică spre China. Ar putea fi şi Rusia, dar mai multe indicii duc spre China", a declarat un expert.

ONU a început să strângă dovezi privind un atac informatic care ar fi vizat reţeaua sa, a anunţat miercuri Martin Nesirki, purtător de cuvânt al secretarului general al organizaţiei.

"Misiunea ONU de la Geneva a început să strângă dovezi pentru a stabili dacă aşa-zisa efracţie a avut loc cu adevărat", a spus oficialul.

Potrivit lui Nesirki, experţi "analizează conexiunile reţelei din perioada septembrie 2008 - decembrie 2010". "Această analiză va dura mai multe zile", a adăugat el.

McAfee a refuzat să dezvăluie pe cine suspectează pentru atacurile ce au avut loc în ultimii cinci ani, dar există speculaţii că ar fi vorba de China.

Beijingul a negat în repetate rânduri astfel de acuzaţii, pe care le-a descris drept lipsite de bază.
McAfee nu ştie ce se întâmplă cu datele furate, dar acestea ar putea fi folosite pentru a îmbunătăţi produsele existente sau pentru a înfrânge un competitor, ceea ce face atacurile o ameninţare economică majoră.

Atacul începe de obicei printr-un email trimis unui angajat al companiei care are acces în sistem. Autorii ataşează mesajului un virus prin care capătă acces la reţea, a explicat McAfee.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește pe Google NewsAdaugă ca sursă preferată

Articole înrudite