"Conducerea şi grupul parlamentar al Partidului Poporului au decis rechemarea miniştrilor din guvernul Valdis Dombrovskis", a spus Andris Skele, preşedintele Partidului Poporului.
Cel mai mare partid din coaliţia la putere la Riga se retrage, invocând un diferend pe tema măsurilor de austeritate decise în dondiţiile crizei economice. Mai precis, premierul Valdis Dombrovskis a refuzat să semneze cu formaţiunea lui Skelis un acord bilateral care ar bloca o creştere a impozitelor. Consecinţa? Guvernul de centru-dreapta îşi pierde majoritatea parlamentară: rămâne cu 47 de mandate din totalul de 100. Şi consecinţa consecinţei: executivul nu mai poate aplica măsurile de austeritate, condiţia unui împrumut internaţional angajat la sfârşitul lui 2008, destinat salvării economiei.
Acest plan de salvare de 7,5 miliarde de euro este finanţat de Uniunea Europeană şi FMI. "Vom continua să lucrăm ca guvern minoritar", a spus purtătorul de cuvânt al executivului. Potrivit cotidianului Diena, coaliţia ar putea obţine susţinere "pe chestiunile de importanţă naţională" din partea formaţiunii de opoziţie Primul Partid, de centru-dreapta, care are zece locuri în Parlament.
Letonia era, înainte de criză, o economie în supraîncălzire şi în plină bulă imobiliară, cu o creştere a PIB-ului de două cifre în 2007. A fost violent lovită de criză, iar la sfârşitul lui 2008 a intrat în colaps. A cerut ajutor de la Bruxelles şi Fondul Monetar Internaţional şi l-a primit, condiţionat... Anul trecut, economia Letoniei a căzut cu 18 procente faţă de 2008, declinul fiind cel mai grav din Uniunea Europeană.
Cel mai mare partid din coaliţia la putere în Letonia se retrage din guvern
Publicat la 18.03.2010, 14:49:41
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
