“Recrutorii profesionişti estimează că acest număr va creşte cu apoximativ 20%, odată cu începerea sezonului turistic, ofertele venind din ţări precum Grecia, Italia, Spania, Franţa”, spune Călin Ştefănescu, managing director al Tjobs.ro.
De la începutul lunii noiembrie, peste 30.000 de persoane au aplicat pentru un loc de muncă în domeniul hotelier, dintre care 1.500 pentru vase de croazieră. În general, spune Ştefănescu, oferta poate fi acoperită pentru poziţiile de chelneri, barmani, ajutor de ospătari, recepţioneri, cameriste şi ajutor de bucătari, în timp ce foarte greu se găsesc candidaţi potriviţi pentru poziţia de bucătar-şef. “De cele mai multe ori, angajatorii străini cer pentru această poziţie şi o experienţă internaţională vastă”, explică Ştefănescu.
Candidaţii îşi doresc un salariu de aproximativ 800 de euro/lună, cazare şi masă. “Cei mai mulţi dintre ei se bazează pe bacşişuri, ce pot ajunge, în medie, la 600-800 de euro/lună”, spune Ştefănescu.
Venituri mai mici în Italia şi Spania
Spre exemplu, un chelner pe un vas de croazieră câştigă lunar, net, între 1.000 şi 1.200 de euro, plus bacşişuri. În Italia şi Spania, salariile sunt mai mici, între 600 şi 800 de euro, în timp ce în Grecia, salariul unui chelner porneşte de la 700 de euro şi ajunge la 1.100 de euro, plus bacşiş. În Germania, salariul este între 1.000 şi 1.200 de euro, în timp ce în Marea Britanie, acesta este între 1.000 şi 1.400 de lire. Unul dintre posturile cel mai bine plătite din HoReCa este acela de manager de hotel, care câştigă între 1.800 şi 2.100 de euro pe vasele de croazieră şi între 800 şi 1.000 de euro dacă lucrează în Spania. De asemenea, salariul net al unui manager de mâncare&băuturi pe vasele de croazieră este între 1.800 şi 2.500 de euro.
De regulă, contractele pentru care pleacă românii în acest domeniu sunt pe perioade determinate, de şase-nouă luni, cu posibilitate de prelungire. Există şi excepţii, când contractele sunt semnate pe 12 luni, cu posibilitate de extindere.
Angajatorii străini din domeniul hotelier caută tineri între 18 şi 35 de ani, cu experienţă relevantă pe postul respectiv, care ştiu două limbi străine, engleză şi germană, cel puţin la nivel mediu.
“Pentru bucătari şi cameriste sunt acceptate şi persoanele care au până în 40 şi, uneori, 45 de ani, dacă experienţa profesională este foarte bună. Pentru unele joburi, precum matre d’hotel/manageri/recepţie/bucătar-şef, este foarte importantă experienţa internaţională”, explică Ştefănescu.
Chelnerii şi barmanii, cei mai căutaţi
Agenţia de recrutare şi plasare a forţei de muncă în străinătate Transylvania Jobs are, în acest moment, 240 de posturi pentru români pe vase de croazieră, pe poziţii precum barman, chelner, bucătar, ajutor de bucătar, ospătar, manager de hotel, recepţioner, nightauditor, cameristă, laundry stewardess (responsabili cu lenjeriile de pat, prosoape etc.), matre d’hotel şi coafeză.
“Aceste poziţii sunt confirmate pentru lunile februarie, martie şi aprilie, în cazul croazierelor pe râuri şi fluvii, în Europa. Este posibil ca alte oferte să mai apară în toamna anului 2010”, explică Raluca Mureşan, consultantul recrutare al agenţiei.
Pentru aceste posturi, salariile încep de la 700 de euro şi pot ajunge până la 1.700 de euro pe lună, în funcţie de nivelul ierarhic, responsabilităţi, experienţa anterioară, limbile străine vorbite. Spre exemplu, o cameristă poata avea salariul între 700 şi 750 de euro/lună, sumă la care se adaugă bacşişurile.
La salariul de 1.700 de euro/lună poate ajunge un manager de hotel sau un bucătar-şef. Chelnerii pornesc tot de la un salariu de 750, însă, adunând bacşişurile, venitul lunar poate ajunge la 1.200-1.300 de euro pe lună. De regulă, personalul angajat pe vas beneficiază de cazare, masă, asigurare medicală şi bani de vacanţă (care pot ajunge la nivelul unui salariu lunar).
Cele mai multe oferte sunt pentru poziţiile de chelner, barman, bucătar şi ajutor de bucatar, urmate de cele de cameriste şi laundry stewardess, apoi de recepţioneri, manageri şi matre d’hotel. Acestea, spune Raluca Mureşan, sunt şi poziţiile care au cei mai mulţi aplicanţi.
Românii revin în ţară doar pe aceeaşi bani ca în străinătate
“Aplicanţi sunt foarte mulţi, de ordinul miilor. Dintre toţi, noi îi contactam pe cei care îndeplinesc condiţiile angajatorului. După această selecţie, aplicanţii participă la un interviu (personal, la sediul firmei, sau telefonic), iar dacă trec şi de acestă etapă vor participa la un training. Ulterior, au loc interviurile finale şi primirea contractelor. Trainingul este organizat şi suportat de compania angajatoare, care acoperă şi costurile legate de training, cazare şi masă”, explică Mureşan.
Cei care au lucrat câţiva ani buni pe vase de croazieră îşi pot găsi cu uşurinţă locuri de muncă în ţară, la hoteluri sau restaurante.
“Pe vase se respectă o anumită etichetă şi anumite standarde. Cei care lucrează pe vase au o prestanţă şi un mod foarte profesionist de a vorbi cu oamenii şi de a-i servi. Este de înţeles de ce mulţi manageri de hotel sau de restaurant din România ar prefera în stafful lor oameni buni şi bine pregătiţi. Cât despre dorinţa lor de a reveni în ţară, aceasta depinde de nivelul salariului. Dacă salariile de aici s-ar apropia de cele oferite în străinătate, aceştia ar prefera România”, explică reprezentantul Transylvania Jobs.
Cel mai mare salariu pe vase de croazieră, 2.500 €
Publicat la 14.12.2009, 22:00:00
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
