Cel mai mare semnal de neîncredere în economie
Publicat la 17.07.2015, 03:47:56
Cel mai mare semnal de neîncredere în economia românească stă ascuns în statisticile unei instituţii puţin cunoscute, dar de o importanţă vitală pentru sistemul bancar: Fondul de Garantare a Depozitelor.
Este vorba de evoluţia depozitelor la bănci ale personelor fizice cu peste 100.000 de euro în conturi.
Din 2013 până în prezent, în mod cu totul neaşteptat pentru o economie în creştere medie de 2-3%, volumul depozitelor a crescut pe acest segment de la 16 miliarde de lei (3,7 mld. euro) la 22 de miliarde de lei (4,8 mld. euro).
În aceeaşi perioadă, numărul conturilor în care există peste 100.000 de euro a crescut de la 14.000 la 22.000.
Este puţin probabil să se fi majorat cu 8.000 în această perioadă numărul persoanelor cu depozite de peste 100.000 euro în bănci, cel mai sigur fiind că cei care aveau deja astfel de depozite le-au împărţit la mai multe bănci, pentru a fi acoperiţi în caz de eventuale probleme. De aceea, acest indicator este mai puţin relevant.
Probabil că sunt circa 10.000-15.000 de persoane fizice în România care au cel puţin un cont de peste 100.000 de euro la bancă. Restul de 13,7 milioane de persoane (conturi de fapt) aveau în depozite 107 miliarde de lei (24 mld. euro) la 30 iunie 2014.
Însă de mare valoare este un alt indicator: cel al volumului de depozite de peste 100.000 de euro, dar şi această creştere neaşteptată.
Cei 15.000 de români care au astăzi aproape 5 miliarde de euro cash în bănci, adică o medie de 300.000 de euro de fiecare, sunt mai mult sau mai puţin oamenii de afaceri locali.
mai multe, pe zf
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.



