Întrarea în zona, comercială de terase şi cluburi nu se mai plăteşte, după ce Consiliul Local Arad a aprobat ca acest loc să fie transformat în Parcul Cetăţii.

 

Reprezentanţii Recons care se ocupă de administrarea şstrandului au anunţat că toate tarifele de acces în cele două zone cu bazine rămân neschimbate. Biletul pentru o zi costă 13 lei, iar pentru categoriile care beneficiază legal de reduceri, tariful de intrare este 7 lei.

 

Ştrandul Neptun din Arad este situat în spaţiul încadrat de bucla Mureşului, pe o suprafaţă de peste 20 de hectare de verdeaţă. Este al doilea ştrand ca mărime din Europa situat lângă o apă curgătoare. Lucrările de construcţie au fost demarate la sfârşitul anilor 60. Aleile sunt pavate, spaţiul verde cu peste 65 de specii de arbori este întreţinut, există un complex de agrement cu cinci bazine  (8.700 mp din care unu de înot, unul pentru adulţi şi trei pentru copii cu apă termală) şi tobogan acvatic, şi un alt complex cu 3 bazine din care 2 pentru copii si unul pentru inot,  locuri pentru joacă, 331 de căsuţe de agrement. Există două solare pentru nudişti, două terenuri de tenis cu zgură, doua terenuri de volei, teren pentru minifotbal cu instalaţie nocturnă, şi 438 de cabine închiriabile pentru sezon.

 

Parcarea are 200 de locuri. Noaptea ştrandul devine punct de atracţie prin nenumăratele restaurante, baruri, cluburi, terase. Aici au loc în timpul verii diferite festivaluri şi concerte în aer liber. Prin cele trei intrări ale ştrandului anual intră peste 3.000.000 de vizitatori.