money.ro
Piețe financiareMoney.ro

Cel mai modern centru de sărituri cu schiurile din ţară, inaugurat la Râşnov

Publicat la 30.08.2011, 13:55:27

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Cel mai modern centru de sărituri cu schiurile din ţară, inaugurat la Râşnov

Centrul de sărituri cu schiurile este realizat de Primăria Râşnov împreună cu Federaţia Română de Schi şi Biatlon, iar pentru trambulina de K 90, aflată în construcţie, finanţarea este asigurată de Ministerul Turismului şi Dezvoltării Regionale.

 

Inaugurarea celor trei trambuline - K 15, K 35 şi K 64 - a fost marcată de o demonstraţie a loturilor naţionale de sărituri cu schiurile, juniori şi seniori, din grupele A, B şi C.

 

Construcţia celor trei trambuline a început în iulie 2010, valoarea investiţiei fiind de 3 milioane de euro.

 

"Lucrările continuă pentru realizarea a două turnuri pentru arbitri, un telescaun, o parcare cu 80 de locuri pentru autoturisme şi 10 locuri pentru autobuze. De asemenea, va fi montată o instalaţie de nocturnă, se va achiziţiona o maşină de bătut zăpada, investiţii care vor ajunge la 7 milioane de euro", a declarat, pentru AGERPRES, primarul Râşnovului, Adrian Veştea.

 

Trambulina K 90 va fi gata anul viitor, iar în 2013, la Festivalului Olimpic al Tineretului European, care se desfăşoară la Braşov şi în alte cinci oraşe de pe Valea Prahovei, Râşnovul va găzdui concursul de sărituri cu schiurile.

 

 

Centrul de sărituri cu schiurile le va permite sportivilor să beneficieze, atât vara, cât şi iarna, de condiţii foarte bune de pregătire pentru competiţiile naţionale şi internaţionale, potrivit secretarului general al Federaţiei Române de Schi şi Biatlon, Puiu Gaşpar, prezent la inaugurare.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite