Cel mai profitabil meci din istoria fotbalului
Publicat la 29.05.2007, 10:05:04
Derby County a obţinut promovarea în Premier League, după ce a învins luni cu 1-0 pe West Bromwich, într-un play-off care a avut loc pe stadionul Wembley.
Golul victoriei a fost marcat de Stephen Pearson, în minutul 61. Marcatorul golului a semnat cu gruparea engleză în ianuarie, după ce s-a transferat de la Celtic, şi nu a mai înscris până acum. El a fost introdus pe teren în locul lui Giles Barnes, care a reuşit să joace doar trei minute. Antrenorul lui Derby, Billy Davies, pierduse în ultimele sezoane alte două meciuri de play-off.
Derby County a terminat pe locul 3 în clasament, cu opt puncte mai mult decât echipa pe care a învins-o luni. În Premiership au promovat deja Sunderland şi Birmingham.
În urma promovării, echipa va câştiga cel puţin 90 de milioane de euro, din drepturile TV, vânzările de bilete şi sponsorizări. Conform estimărilor analiştilor financiari, acesta a fost meciul cu cele mai mari venituri posibile din istoria fotbalului. Spre exemplu, veniturile lui Liverpool din întreaga campanie Champions League din sezonul 2004-2005, când a câştigat trofeul, au fost de aproximativ 30 de milioane de euro.
Luni, într-un singur meci, Derby County şi-a asigurat venituri de peste 90 de milioane de euro.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Mașină nouă sau second-hand: care este costul real după cinci ani?

Actualitate
Radu Mazăre și-a mai luat două plaje în Madagascar. Fostul primar și-a transformat resortul în „eco-lux”

Actualitate
WARO – Watching Romania aduce la București prima ediție a unui eveniment internațional dedicat orologeriei independente

Actualitate
Forța capitalului românesc! Top 100 companii antreprenoriale din România. Cine sunt cei mai puternici oameni de afaceri

Actualitate
