Cel mai slab trimestru pentru pieţele de capital europene a însemnat o valoare a ofertelor publice iniţiale de 21 miliarde de dolari. Însă bancherii se aşteaptă ca activitatea să se reia în vară, după stabilizarea pieţelor financiare ce au fost confruntate cu o iarnă dificilă.
Reprezentanţii Credit suisse văd o creştere a activităţii de listare la bursă nu mai târziu de al treilea trimestru. Banca elveţiană de investiţii conduce în clasamentul european Thomson al consilierilor de IPO-uri, prin oferta publică iniţială a companiei britanice Cascal NV, ce a strâns 144 milioane dolari.
IPO-urile în Europa s-au ridicat la doar 800 milioane dolari în primul trimestru din 2008, reprezentând 5,8% din volumul înregistrat în aceeaşi perioadă din 2007. Valoarea emisiunilor de obligaţiuni convertibile a scăzut cu 74%, la 3,1 miliarde dolari. Multe emisiuni au fost anulate în această perioadă pentru că volatilitatea pieţelor bursiere nu oferit condiţii optime pentru acest tip de operaţiuni.
Indicele FTSEurofirst 300, al principalelor titluri europene, a scăzut cu 16,5% de la începutul anului, pieţele fiind confruntate cu cea mai gravă criză bancară din ultimele decenii.
Datorită ofertei Visa, Bursa din New York conduce detaşat în clasamentul global al IPO-urilor. Bursa din Hong Kong a ocupat locul doi în clasament, prin oferta publică iniţială, de 5,5 miliarde dolari, a grupului China Railway Construction.
Cel mai slab trimestru din anul 2005 pentru pieţele europene de capital
Publicat la 31.03.2008, 06:00:50
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
