Meciul de hochei pe gheaţă dintre echipele masculine ale Canadei şi Statelor Unite, câştigat de americani cu scorul de 5-3, a fost programul sportiv cel mai urmărit din istoria televiziunii canadiene, potrivit consorţiului care transmite Jocurile Olimpice de iarnă de la Vancouver.
Peste 21,5 milioane de persoane, respectiv, 64,3 la sută din populaţia Canadei, a urmărit cel puţin o parte a acestei întâlnirii. În medie, 10,6 milioane de telespectatori s-au aflat în faţa televizoarelor.
Precedentul record - 10,3 milioane de telespectatori - fusese stabilit în anul 2002, cu ocazia finalei turneului de hochei pe gheaţă al Jocurilor Olimpice de la Salt Lake City, în care s-au întâlnit aceleaşi echipe.
Meciul dintre SUA si Canada, a stârnit un interes deosebit şi pentru fanii care au vrut să vadă din tribune spectacolul gheţii. Nici mass-media nu a rămas indiferentă, 1.320 de cereri pentru 'tichet special' pentru cele doar 200 de locuri din tribuna presei fiind solicitate.
De asemenea, preturile au explodat la negru pentru finala de hochei de la Jocurile Olimpice. Acum cateva luni un bilet la ultimul act al acestei probe costa 528 de euro, în timp ce în această perioadă, la negru costă 3000 de euro.
Cel mai urmărit sport la JO 2010 Vancouver este hocheiul pe gheaţă
Publicat la 25.02.2010, 20:35:26
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
O dronă s-a prăbușit într-un nuc din Vrancea, la doar cinci metri de o casă. Localnicii, evacuați

Actualitate
Avertisment dur de la BNR! Economistul lui Isărescu: „Vom mânca iarbă și scoarță de copac!”

Actualitate
Alertă pentru Europa: gazele ar putea trece de 100 de euro/MWh în această iarnă!

Actualitate
Taxe la vânzarea unui apartament în 2026

Actualitate
