money.ro
PeopleFlorian Gheorghe

Cele mai scumpe cazări de vacanță din România- vara, un penthouse în Mamaia vs. un pachet de Revelion în Poiana Brașov

Publicat la 15.08.2025, 08:55:12

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Cele mai scumpe cazări de vacanță din România- vara, un penthouse în Mamaia vs. un pachet de Revelion în Poiana Brașov

 Cele mai scumpe cazări de vacanță din România! Țara noastră se poate lăuda cu destinații care rivalizează, ca preț, cu marile capitale turistice ale lumii. În funcție de sezon, două locuri se detașează clar în topul vacanțelor cu tarife amețitoare: Mamaia și Poiana Brașov.

În clasamentul destinațiilor costisitoare, Poiana Brașov rămâne cea mai scumpă stațiune de schi din țară. De Revelion, unele hoteluri de renume afișează tarife direct în euro: de la 1.900 de euro de persoană pentru patru nopți, până la pachete premium de 4.800 de euro pentru două persoane, în hoteluri de cinci stele, cu piscină, spa, cină festivă de Anul Nou și program artistic inclus. În anumite cazuri, o singură noapte de cazare în perioada sărbătorilor depășește 4.500 de lei. Comparațiile cu destinații internaționale sunt surprinzătoare- un sejur de Revelion în Poiana Brașov poate fi dublu mai scump decât un pachet similar în Manhattan, New York.

Pe timpul verii, Mamaia rămâne liderul vacanțelor de lux. Cea mai scumpă cazare din stațiune este un penthouse de 150 de metri pătrați, cu terasa de 50 metri pâtrați, două dormitoare și terasă cu vedere la mare. Situat la ultimul etaj al unui imobil cu regim hotelier, la doar câțiva pași de celebrele cluburi din Mamaia, apartamentul se închiriază cu 1.200 de euro pe noapte, minim trei nopți.

Recordul absolut din Transilvania: castel inchiriat cu 55.000 de euro pentru 20 de persoane

Potrivit datelor agențiilor de turism, cea mai scumpă vacanță organizată vreodată în România a fost un sejur de patru nopți la un castel din Transilvania, rezervat pentru 20 de persoane, pentru care s-a plătit 55.000 de euro. Oferta a inclus servicii personalizate, meniuri de lux și evenimente private, stabilind un record absolut pentru o vacanță de Crăciun pe teritoriul țării.

Indiferent de alegere, vacanțele de lux din România au ajuns să concureze cu destinațiile premium din întreaga lume, atât prin calitatea serviciilor, cât și prin prețuri.

 Cele mai scumpe cazări din România- vara, un penthouse în Mamaia și un pachet de Revelion în Poiana Brașov
Cele mai scumpe cazări din România- vara, un penthouse în Mamaia și un pachet de Revelion în Poiana Brașov

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite