In primele sapte, in urma cu patru ani, dar si cu opt ani, a castigat republicanul George W. Bush. Importanta acestor state pentru desemnarea noului numar 1 de la Casa Alba este data de faptul ca procesul de vot prevede intr-o prima faza alegerea unor electori pentru fiecare dintre statele federatiei. Aceasta a facut, ca de fiecare data, de altfel, ca marea necunoscuta a alegerilor prezidentiale sa fie votul acestor electori. Nu de putine ori - cazul cel mai recent este Florida, in cadrul alegerilor prezidentiale din 2000 -, electorii au inclinat balanta in favoarea celuilalt candidat decat cel preferat de alegatorii directi. (M.M.)
In Colorado, Florida, Missouri, Nevada, Carolina de Nord, Ohio, Pennsylvania si Virginia, cu douazeci si patru de ore inainte de demararea procesului electoral, nu se putea stabili o tendinta clara in favoarea lui democratului Obama sau a republicanului McCain, noteaza presa din Statele Unite.
Conform studiilor efectuate de Survey USA, Obama ar fi putut conta, cu douazeci si patru de ore inainte de inceperea alegerilor, pe 196 de voturi din partea electorilor alesi in statele cu tendinta democrata clara - printre care Oregon (7 voturi), California (55 voturi), Illinois (21 voturi), Michigan (17 voturi), New York (31 voturi), Vermont (3 voturi), Maine (4 voturi), Massachusetts (12 voturi), Rhode Island (4 voturi), Connecticut (7 voturi), New Jersey (15 voturi), Maryland (10 voturi), Hawaii (4 voturi), Washington DC (3 voturi). In acelasi timp, McCain ar fi putut conta pe 137 dintre voturile electorilor alesi in statele cu tendinta democrata clara - printre care Idaho (4 voturi), Utah (5 voturi), Arizona (10 voturi), Wyoming (3 voturi), Dakota de Sud (3 voturi), Nebraska (5 voturi), Kansas (6 voturi), Oklahoma (7 voturi), Texas (34 voturi), Arkansas (6 voturi), Louisiana (9 voturi), Mississippi (6 voturi), Alabama (9 voturi), Tennessee (11 voturi), Kentuky (8 voturi), Carolina de Sud (8 voturi), Alaska (3 voturi).
Potrivit aceluiasi studiu, Obama ar mai putea obtine 95 de voturi din partea electorilor din statele cu tendinta moderat democrata, printre care Nevada (5 voturi), Washington (11 voturi), Colorado (9 voturi), New Mexico (5 voturi), Minessota (10 voturi), Iowa (7 voturi), Wisconsin (10 voturi), Pennsylvania (21 voturi), Virginia (13 voturi), New Hampshire (4 voturi).
In acelasi timp, McCain ar mai putea obtine 26 de voturi de la electori din statele cu tendinta moderat republicana, printre care Montana (3 voturi), Dakota de Nord (3 voturi), Virginia de Vest (5 voturi) si Georgia (15 voturi).
Cele opt state, Colorado, Florida, Missouri, Nevada, Carolina de Nord, Ohio, Pennsylvania si Virginia, au prezentat, pe parcursul ultimelor luni de campanie prezidentiala, un grad mare de volatilitate electorala, fapt care i-a facut pe analisti sa considere ca acestea ar fi putut furniza marea surpriza, inclinand balanta in favoarea unuia sau a altuia. Asa cum noteaza Randy Yeip, analist politic american, sapte dintre cele opt au votat la ultimele alegeri, cele din 2005, cu republicanii. Este vorba despre Colorado (9 voturi), Florida (5 voturi), Missouri (11 voturi), Nevada (5 voturi), Carolina de Nord (15 voturi), Ohio (20 de voturi), Virginia (13 voturi). Un singur stat dintre cele asteptate sa furnizeze surpriza a votat cu democratii, in urma cu patru ani. Este vorba despre Pennsylvania (21 de voturi).



