CERA: Preţul gazelor se va dubla într-un an ca urmare a scumpirii petrolului
Publicat la 16.07.2008, 11:01:06
Potrivit CERA, presiunile inflaţioniste se vor accentua şi dificultăţile companiilor şi consumatorilor se vor intensifica pentru că preţul gazelor naturale din Europa se va dubla în decurs de un an ca urmare a majorării costului petrolului.
Analiştii CERA consideră că majorarea preţului barilului de petrol de la aproximativ 70 de dolari anul trecut la peste 145 de dolari va trage după sine o creştere a preţului la gazele naturale de la aproape 350 de dolari pe mia de metri cubi la începutul anului la aproximativ 730 de dolari pe mia de metru cubi până în aprilie 2009.
Majorarea preţului gazelor naturale va determina scumpirea electricităţii şi va încărca şi mai mult facutura gospodăriilor. Aceste facturi, care cuprind pe lângă curent şi gaze şi combustibilul pentru încălzire, reprezintă circa 5% din cheltuielile consumatorilor din zona euro.
Grupurile care reprezintă interesele consumatorilor, dar şi specialiştii apreciază însă că, nu există niciun motiv pentru ca preţul gazelor să ajungă atât de sus pentru că, spun ei, nimeni nu poate argumenta că evoluţia reflectă raportul între cererea de gaze şi ofertă. De altfel, cererea pentru gaze naturale din Uniunea Europeană a scăzut în 2006 şi 2007.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa își revine după o zi agitată. BET încheie ședința pe plus, iar euro atinge un nou record
Piețe financiare
Curs BNR valabil 7 octombrie 2026: Leul slăbește puternic. 1 euro costă acum 5.3527 lei

Piețe financiare
Aurul sfidează dobânzile: de ce băncile centrale continuă să cumpere metalul prețios
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3306 lei, franc la 5.7358 lei

Piețe financiare
