Cresterea este pusa pe seama crizei care a afectat in mod semnificativ sectorul imobiliar american la mijlocul acestei veri. Raportul, considerat deja “o radiografie venita mult prea tarziu”, arata ca momentul aparitiei primelor “defectiuni” majore in sistemul de plati aferente ratelor ipotecare este undeva in primul trimestru al lui 2007, mult inainte ca agentiile de rating sa perceapa riscurile legate de investitiile din acest domeniu.
Americanii au la dispozitie doua modalitati de a solicita intrarea in incapacitate de plata, invocand doua capitole din The Federal Bankruptcy Code, capitolul 7 si capitolul 13. Sub prevederile capitolului 7, persoana trebuie sa renunte la anumite categorii de active pe care le detine - inclusiv, in anumite cazuri, “parti” ale propriei case - care sunt vandute pentru a se plati datoriile. Astfel, persoana castiga timp, dar se indatoreaza si mai mult. De aceea se intampla, de cele mai multe ori, ca aceia care fac apel la procedurile acestui capitol sa-si piarda casele.
Sub prevederile capitolului 13, persoana nu trebuie sa prezinte creditorului un plan de plati a ratelor aferente imprumutului ipotecar contractat - de obicei, limitat la o perioda de trei sau cinci ani. Spre deosebire de capitolul 7, capitolul 13 impune insa ca persoana sa intruneasca niste conditii speciale - ea trebuie sa detina un venit regulat si trebuie ca din acest venit sa poata asigura plata tuturor celorlalte obligatii financiare - rate, impozite, pensii alimentare. Persoana nu doar castiga timp, dar nici nu se indatoreaza mai mult. Avantajele fac ca procedura sa fie mult mai sigura in atingerea obiectivului principal, cel de pastrare a bunurilor.
Cum este de la sine inteles confruntati cu reguli din ce in ce mai dure de acordare a creditelor si cu rate variabile care au explodat, americanii par a acorda din ce in ce mai multa atentie capitolului 13.
