Însă o echipă de executive şcoliţi la Universitatea Harvard au introdus un sistem cu totul nou. Ei au construit cel mai mare fond de hedging din lume axat pe acţiuni cu o abordare total opusă, scrie The Wall Street Journal.
Robert Atchinson şi Phillip Gross i-au lăsat pe investitorii fondului lor de 28 de miliarde de dolari Adage Capital Management să păstreze aproape toate câştigurile obţinute din tranzacţii şi le-au promis că le returnează banii dacă fondul devine neperformant.
După standardele fondurilor de hedging, o astfel de practică este ceva nemaiauzit, iar anul acesta s-ar putea dovedi costisitoare.
Adage a avut anul acesta performanţe mai slabe decât indicele bursier S&P 500. Dacă nu răstoarnă situaţia, Atchinson şi Gross ar putea fi nevoiţi să facă cele mai mari rambursări de fonduri din istoria companiei.
Managerii de fonduri de hedging încasează de obicei aproximativ 2% din activele pe care le gestionează în fiecare an şi circa 20% din profituri, indiferent dacă pariurile lor au fost bune sau neinspirate.
mai multe, pe ZFCeva nemaivăzut: performanţă garantată sau vă dăm banii înapoi
Publicat la 11.09.2015, 06:53:59
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
