Adrian Borotea, directorul companiei, susţine că este vorba de un bărbat care a chemat mass-media la Cogealac şi a dat declaraţii, prin telefon, la televiziuni. Acesta ar fi spus că cei care au pornit scandalul au fost agenţii firmei de pază a companiei CEZ.
Ulterior, cercetările poliţiştilor au demonstrat că primarul şi localnicii au fost cei puşi pe scandal. De altfel, primarul comunei şi cinci săteni au fost arestaţi preventiv pentru 29 de zile pentru ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice. Cinci localnici au fost răniţi cu gloanţe de cauciuc, în timpul confruntărilor.
"Aşa-numitul, dacă acesta este numele lui adevărat, Ion George nu a lucrat şi nici nu lucrează la CEZ. Nu este normal ca o persoană neavenită, care nu are nicio legătură cu CEZ să vină la televiziune şi să facă declaraţii cu totul şi cu totul neadevărate din partea grupului", a declarat directorul CEZ, directorul CEZ.
CEZ cere poliţiei să descopere cine a dat declaraţii false în numele companiei (VIDEO)
Publicat la 29.07.2010, 08:45:07
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa își revine după o zi agitată. BET încheie ședința pe plus, iar euro atinge un nou record
Piețe financiare
Curs BNR valabil 7 octombrie 2026: Leul slăbește puternic. 1 euro costă acum 5.3527 lei

Piețe financiare
Aurul sfidează dobânzile: de ce băncile centrale continuă să cumpere metalul prețios
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3306 lei, franc la 5.7358 lei

Piețe financiare
