Distribuitorul local de electricitate CEZ Distribuţie, din grupul ceh CEZ, se aşteaptă ca în acest an să livreze mai puţină energie decât anul trecut şi caută soluţii pentru eficientizarea activităţilor, cu scopul de a-şi îmbunătăţi performanţele financiare şi tehnice şi de a reduce pierderile din reţele, potrivit Mediafax.
Compania a distribuit anul trecut electricitate în valoare de 755 mil. lei (205 mil. euro), iar pentru acest an estimează un nivel uşor redus, dar peste 700 mil. lei (162 mil. euro).
Noul director general al companiei, Doina Vornicu, a declarat, citat de Mediafax, că CEZ Distribuţie va derula în următorii cinci ani investiţii pentru a reduce pierderile din reţele, acestea reprezentând 10% din totalul distribuit. Scopul este de a ajunge la nivelul european de 7,5%. La pierderi este încadrat inclusiv furtul de electricitate din sistemul de distribuţie. Compania a consemnat anul trecut un profit net de 245,9 mil. lei (66 mil. euro), mai mare cu 65,7% faţă de câştigul din 2007.
CEZ Distribuţie: Vrem pierderi mai mici
Publicat la 14.07.2009, 21:00:00
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Actualitate
Astăzi în istorie, 8 octombrie: FMI avertizează lumea de criza din 2008
Actualitate
Citatul zilei, 8 octombrie 2026: Fii orientat spre țintă, nu spre ego

Actualitate
Energia tranzacționată s-a scumpit cu 41% după opririle reactoarelor de la Cernavodă

Actualitate
Furnizorii de semnături electronice au depășit 200 de milioane de lei în afaceri, după extinderea obligațiilor fiscale digitale

Actualitate
